Criză în Nagorno-Karabah: Armenia susţine că trei femei au fost ucise de forţele azere

Trei femei au fost ucise joi în urma unor tiruri de mortiere lansate de forţele azere asupra teritoriului armean, susţin oficiali de la Erevan, potrivit cărora bombardamentele au continuat şi în cursul serii, relatează France Presse.
Economica.net - vin, 25 sept. 2015, 10:15
Criză în Nagorno-Karabah: Armenia susţine că trei femei au fost ucise de forţele azere

‘O femeie de 70 de ani a fost ucisă în localitatea Paravakar şi alte două – de 94 şi respectiv 41 de ani – în localitatea Berdavan, regiunea Tavuş (nord-est), în apropiere de Azerbaidjan, în urma unor tiruri cu mortiere de calibru mare’, a declarat agenţiei franceze de presă un purtător de cuvânt al Ministerului armean de Interne, Aşot Agaronian.

‘Alţi doi civili au fost răniţi’, a adăugat el.

‘Armenia va lua măsurile care se impun pentru a pacifica forţele armatei azere’ după această ‘provocare’, au reacţionat la rândul lor oficiali din Ministerul armean al Apărării.

Armenia şi Azerbaidjan, două foste republici sovietice din Caucazul de Sud, sunt în conflict de la sfârşitul anilor 1980 pe tema enclavei Nagorno-Karabah.

Alipită la Azerbaidjan în epoca sovietică, această regiune – locuită de o majoritate armeană – a fost teatrul unui conflict sângeros, soldat cu aproximativ 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi între 1988 şi 1994.

De câteva luni tot mai multe incidente au loc. Azerbaidjanul şi Armenia se acuză reciproc de declanşarea atacurolor care au făcut zeci de morţi anul trecut.

La sfârşitul anului 2014, Azerbaidjanul, ţară bogată în zăcăminte de hidrocarburi, a decis o creştere puternică a cheltuielilor sale militare, care depăşesc bugetul total al Armeniei.

Baku a ameninţat să preia controlul cu forţa asupra regiunii dacă niciun progres diplomatic nu va fi realizat privind reglementarea diferendului din Nagorno-Karabah. Armenia a avertizat, la rândul său, că va riposta la orice acţiune militară.

 

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...