USL cere convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare

Liderii opoziţiei susţin că Parlamentul trebuie să se întrunească de urgenţă pentru a dezbate escaladarea tensiunilor sociale şi a găsi soluţii legislative la acestea. USL denunţă şi absenţa de pe scena publică a liderilor importanţi ai PDL şi ai Guvernului care să vină cu o reacţie raţională la protestele publice.
Economica.net - Dum, 15 ian. 2012, 11:23

„Uniunea Social Liberală va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare care să dezbată situația politică actuală și tensiunile sociale fără precedent și să genereze o soluție politică care să preîntâmpine escaladarea acestor tensiuni”, se arată într-un comunicat semnat de liderii partidelor din USL Crin Antonescu, Daniel Constantin şi Victor Ponta.

Aceştia solicită PDL să recunoască eşecul politicilor sale şi să renunţe la atacurile împotriva opoziţiei şi la „jignirea poporului român”. „USL constată absența totală a autorităților și atitudinea incalificabilă a actualei puteri, care, în locul unei reacții responsabile și raționale, în fața protestelor publice, nu ne-a oferit decât intevenția jenantă a unui politruc de mâna a doua, precum Sever Voinescu”, se arată în comunicatul citat.

Totodată, opoziţia reînnoieşte solicitarea convocării alegerilor anticipate pentru alegerea unui Parlament legitimat prin vot popular. „Faptul că președintele, primul-ministru și membrii Guvernului se ascund de opinia publică arată degringolada din tabăra puterii. Acesta este sindromul unui sfârșit de regim, când cei mai înalți reprezentanți în stat nu mai au curajul să apară public și când se recurge la violență în locul rațiunii și dialogului”, consideră liderii opoziţiei.

Mii de români au iesit sâmbătă în stradă în mai multe oraşe ale ţării şi au protestat împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Proteste violente au avut loc şi în Bucureşti.

VEZI IMAGINI DE LA PROTESTELE DIN BUCURESTI

VEZI IMAGINI DE LA PROTESTELE DIN TARA

Te-ar mai putea interesa și
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump junior, fiul lui Donald Trump face o vizită privată în Groenlanda, dar semnalează interesul crescut al președintelui ales pentru teritoriul autonom danez, pe care Trump îl consideră de o......
Primăvară în Bucureşti – Ce temperaturi vor fi în Capitală în următoarele zile (prognoză ANM)
Primăvară în Bucureşti – Ce temperaturi vor fi în Capitală în următoarele zile (prognoză ANM)
Valorile termice în Capitală vor fi mult mai ridicate decât în mod obişnuit până la sfârşitul săptămânii, iar ...
Afeela, marca de vehicule electrice a parteneriatului Sony – Honda, a deschis catalogul de comenzi. Varianta „de bază” costă 89.900 de dolari
Afeela, marca de vehicule electrice a parteneriatului Sony – Honda, a deschis catalogul de comenzi. Varianta „de ...
Primul model electric al Sony Honda Mobility Inc. (SHM) poate fi comandat de astăzi în SUA. Prețul de bază pentru Afeela ...
Kazahii de la Rompetrol negociază cumpărarea rafinăriei Lukoil din Bulgaria, tranzacție evaluată la un miliard de dolari – surse
Kazahii de la Rompetrol negociază cumpărarea rafinăriei Lukoil din Bulgaria, tranzacție evaluată la un miliard de dolari ...
Compania petrolieră națională a Kazahstanului, KazMunayGas, care controlează grupul Rompetrol, a depus o ofertă de cumpărare ...