Austria: Statul le impune localităţilor cote de imigranţi de până la 1,5 la sută

Parlamentul austriac a adoptat vineri definitiv o reformă constituţională care autorizează statul să le impună localităţilor primirea unui număr de imigranţi care poate ajunge până la 1,5 % din populaţia lor, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - vin, 25 sept. 2015, 18:14
Austria: Statul le impune localităţilor cote de imigranţi de până la 1,5 la sută

Măsura, adoptată cu o majoritate calificată de două treimi, a întrunit voturile coaliţiei stânga-dreapta de la putere, precum şi pe cele ale ecologiştilor.

Austria, care are o populaţie de 8,5 milioane de locuitori, ar urma să primească 80.000 de noi cereri de azil pe teritoriul său în acest an.

Cu această nouă lege, aplicabilă începând de la 1 octombrie 2015 şi până la sfârşitul lui 2018, Viena încearcă să constrângă colectivităţile locale care nu respectă cotele propuse, până în prezent, într-un mod voluntar.

Practic, statul va putea caza imigranţi în clădiri ale sale peste tot pe teritoriul ţării, fără posibilitatea ca autorităţile locale să se opună în vreun fel.

Plafonul de 1,5 % ar putea creşte dacă se accentuează criza imigraţiei, se precizează în lege.

Noua dispoziţie necesită o reformă constituţională, deoarece prerogativele statului şi ale colectivităţilor locale sunt strict delimitate în statul federal.

Partidul de extrema dreaptă FPOe, care se opune legii, a cerut în zadar organizarea unui referendum.

Austria, ţară de tranzit pentru zeci de mii de imigranţi care caută să ajungă în Germania vecină, are o tradiţie îndelungată în ce priveşte primirea de refugiaţi.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...