UniCredit negociază vânzarea unor credite neperformante în valoare de 1,2 miliarde de euro

Grupul bancar italian UniCredit, prezent şi pe piaţa din România, este pe punctul de a ajunge la un acord privind vânzarea unui pachet de credite neperformante în valoare de 1,2 miliarde de euro către firma de private equity Anacap Financial Partners, a declarat, luni, pentru Reuters, o sursă din apropierea discuţiilor.
Economica.net - lun, 28 sept. 2015, 13:00
UniCredit negociază vânzarea unor credite neperformante în valoare de 1,2 miliarde de euro

Prezent la un eveniment organizat la Milano, directorul general de la UniCredit, Federico Ghizzoni, a recunoscut că se poartă discuţii, dar a refuzat să ofere alte detalii.

‘Negociem în continuare, este o parte a unui program de vânzări de portofolii care se derulează de un an şi jumătate’, a spus Ghizzoni.

În trecut, UniCredit a mai vândut şi alte portofolii de credite neperformante către Anacap, firmă de private equity care s-a concentrat pe investiţii în sectorul serviciilor financiare europene, scrie Agerpres.

Potrivit surselor citate de Bloomberg, pachetul de credite vândut de UniCredit include atât credite acordate unor firme mici şi mijlocii, precum şi credite pentru persoane fizice. Conform acestor surse, în ultimii trei ani, UniCredit a vândut credite neperformante în valoare de peste şapte miliarde de euro şi are drept ţintă vânzarea unor pachete de credite neperformante de cel puţin două miliarde de euro pe an, în condiţiile în care directorul general Federico Ghizzoni a decis să revizuiască planul de afaceri prezentat anul trecut, în vederea reducerii costurilor şi consolidării poziţiei financiare.

UniCredit, care operează în 17 ţări, cu 8.400 de oficii bancare şi 146.000 de angajaţi, este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...