Grecia adoptă o nouă relaxare a restricţiilor asupra mişcărilor de capital

Ministerul grec de Finanţe a anunţat luni o nouă relaxare a restricţiilor asupra mişcărilor de capital, la trei luni după ce acestea au intrat în vigoare, în condiţiile în care depozitele la bănci au crescut în august, pentru prima dată în ultimele 12 luni, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - lun, 28 sept. 2015, 13:29
Grecia adoptă o nouă relaxare a restricţiilor asupra mişcărilor de capital

La finele lunii iunie, autorităţile elene au impus o serie de restricţii asupra mişcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, tranzacţiile la Bursa de la Atena au fost suspendate iar băncile elene au fost închise timp de mai multe săptămâni.

Printre măsurile cele mai spectaculoase anunţate luni se numără şi cea potrivit căreia dacă o gospodărie repatriază în Grecia banii plasaţi în străinătate va putea să retragă 10% din sumă, în condiţiile în care pentru ceilalţi deponenţi limita de retragere săptămânală de lichidităţi este fixată la 420 de euro.

Acest amendament este destinat să stimuleze revenirea în ţară a fondurilor care au fost transferate masiv în străinătate după luna ianuarie, odată cu venirea la putere a stângii radicale. Numai în luna ianuarie, deponenţii privaţi au scos din Grecia o sumă de 12,8 miliarde de euro. Introducerea restricţiilor asupra mişcărilor de capital a dus la diminuarea ieşirilor până la 1,5 miliarde de euro.

Însă în luna august, după ce Grecia şi creditorii săi internaţionali au convenit asupra unui nou plan de ajutor, cel de-al treilea, soldul dintre ieşirile şi intrările de capital privat a fost pozitiv pentru prima dată după luna septembrie 2014, în valoare de 449 milioane de euro.

De asemenea, pentru a relansa piaţa imobiliară au fost adoptate noi măsuri care dau posiblitatea deţinătorilor de conturi blocate să retragă suma corespunzătoare pentru achiziţionarea unui bun. De asemenea, investitorii au redobândit posibilitatea de a plasa în străinătate veniturile din dividende sau vânzarea de acţiuni, care au fost îngheţate în Grecia după introducerea restricţiilor asupra mişcărilor de capital.

Preşedintele Federaţiei comercianţilor din Grecia (ESEE), Vassilis Korkidis, a salutat adoptarea acestor 14 amendamente la mai puţin de o săptămână de la revenirea la putere a premierului Alexis Tsipras. ‘Însă aceste măsuri nu sunt suficiente în condiţiile în care există în vigoare alte restricţii asupra mişcărilor de capital’, a apreciat Vassilis Korkidis, care a făcut un nou apel pentru majorarea plafonului retragerilor pentru întreprinderi.

Potrivit ministrului elen al Economiei, Georges Stathakis, o eliminare completă a a restricţiilor asupra mişcărilor de capital ar putea avea loc la finele acestui an, după ce va fi terminată recapitalizarea băncilor. Însă sumele necesare pentru recapitalizare vor depinde de testele de rezistenţă derulate de Banca Centrală Europeană în rândul marilor bănci greceşti, procedura fiind aşteptată să se încheie până la finele lunii octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...