Ponta afirmă că România nu poate deconta 3,3 miliarde euro la UE întrucât proiectele sunt cercetate de către procurori

România are programe cu finanţare europeană de 3,3 miliarde de euro care nu pot fi trimise Comisiei Europene pentru decontare deoarece fac obiectul unor anchete derulate de procurori, a afirmat luni premierul Victor Ponta, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 28 sept. 2015, 19:30
Ponta afirmă că România nu poate deconta 3,3 miliarde euro la UE întrucât proiectele sunt cercetate de către procurori

‘Avem programe europene, că se tot discută de ce nu am absorbit toate fondurile europene. Avem programe europene de 3,3 miliarde de euro (…) care nu pot fi trimise la Bruxelles pentru decontare pentru că sunt în cercetare. (…) Eu zic că e foarte rău, pentru că banii ăia îi pierdem. Adică erau bani care veneau de la Comisia Europeană’, a declarat Ponta, la Antena 3.

Premierul a mai spus, în acelaşi context, că România are după primele nouă luni un excedent bugetar de 1,5 miliarde de euro, bani care în mod normal ar trebui să ajungă în economie.

‘Deocamdată suntem pe plus, după nouă luni suntem pe plus, adică avem un miliard şi jumătate de euro. (…) S-ar putea să nu avem deloc deficit. O să încercăm să cheltuim banii totuşi, pentru că e important ca banii să se ducă în economie. (…) Problema noastră asta este, că nu e un lucru neapărat de mândrie, e o problemă că nu reuşim, multe instituţii sunt blocate şi nu reuşim să cheltuim banii’, a explicat Victor Ponta.

Întrebat de ce sunt instituţiile blocate, premierul a răspuns: ‘De frică’.

Referitor la relaţia sa cu preşedintele, Ponta a spus că nu funcţionează aşa trebuie şi aşa cum şi-ar dori.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării României....
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul ...
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...