Copiii din familiile defavorizate ar putea primi un tichet social pentru grădiniţă, de la 1 ianuarie 2016

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, susţine că, începând cu data de 1 ianuarie 2016, un număr de 111.000 de copii din familiile defavorizate, cu vârste cuprinse între trei şi şase ani, ar putea primi un tichet social, în valoare de 50 de lei pe lună, pentru a putea merge la grădiniţă.
Economica.net - mar, 29 sept. 2015, 10:52
Copiii din familiile defavorizate ar putea primi un tichet social pentru grădiniţă, de la 1 ianuarie 2016

‘Intrând în casele unde avem copii cu vârstele cuprinse între 3 şi 6 ani şi care provin din familii defavorizate, care nu au posibilitatea de a merge la grădiniţă, s-a făcut o iniţiativă legislativă plecând de la acest proiect pilot care prevede ca fiecărui copil care provine din familii defavorizate să i se acorde un tichet social de 50 de lei pe lună pentru a putea merge la grădiniţă’, a declarat, marţi, la Parlament, Rovana Plumb.

Ea a precizat că tichetul social va fi acordat pentru 111.000 de copii care provin din familiile defavorizate, are un impact bugetar de 39 milioane de lei pe an şi se doreşte introducerea lui de la 1 ianuarie 2016.

‘Acest tichet social se dă sub forma unui voucher care nu va putea fi transformat în bani, cu el se vor putea cumpăra alimente, hăinuţe, jucării sau rechizite pentru aceşti copii care provin din familiile defavorizate. Tichetul are valoarea de 50 de lei pe lună. Vor primi copiii din familiile defavorizate al căror venit pe membru de familie nu depăşeşte de două ori venitul minim garantat’, a explicat Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a arătat că acordarea tichetului social se va face în funcţie de prezenţa fiecărui copil la grădiniţă.

‘Acordarea acestui tichet social se va face în funcţie de prezenţa fiecărui copil la grădiniţă, iar absenţele motivate pot fi făcute numai pe o perioadă de 50% din timpul lunii în care aceştia merg la grădiniţă’, a explicat Plumb.

Proiectul de lege a fost iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD şi ALDE şi este susţinut de Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale în administraţia publică
AI la bugetari. Program de guvernare PSD privind digitalizarea – Ivan: Vorbim inclusiv de folosirea inteligenţei artificiale ...
Inteligenţa artificială va fi folosită în administraţia publică din România, iar cel mai important proiect pregătit în momentul de faţă este aplicaţia unică a statului, a declarat,......
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România intră deplin în Schengen în ianuarie 2025, anunţă Ungaria
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie din ianuarie 2025, a declarat ...
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele ...
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...