Ponta: Un acord cu FMI ar fi bun pentru România într-o „regiune tulburată” în care doar ţara noastră merge foarte bine

Premierul Victor Ponta a declarat că un nou acord cu instituţiile financiare internaţionale ar fi bun pentru România într-o 'regiune tulburată', în care doar ţara noastră merge foarte bine, dar, în opinia sa, un astfel de demers trebuie asumat la nivelul tuturor forţelor politice. Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat că România va solicita în mod oficial încheierea unui nou acord cu FMI în cursul acestui an, iar negocierile se vor concentra mai degrabă pe implementarea reformelor structurale decât pe deficitul bugetar.
Economica.net - mar, 29 sept. 2015, 12:02
Ponta: Un acord cu FMI ar fi bun pentru România într-o

‘Este un subiect important pe care-l voi discuta întâi la coaliţia de guvernare, după aceea trebuie să discutăm şi cu restul partidelor din Opoziţie, pentru că orice acord, dacă se va încheia, se va încheia pe un termen mai lung, dar şi cu preşedintele României. Şi decizia trebuie să fie una politică a tuturor forţelor politice. (…) Guvernul nu mai are de dat niciun dolar către FMI, nu avem nevoie de niciun dolar de împrumutat de la FMI, dar un acord cu instituţiile financiare internaţionale într-o regiune atât de tulburată, în care doar România merge foarte bine, e mai degrabă bun’, a afirmat premierul, întrebat dacă se are în vedere un nou acord cu FMI.

Ponta a subliniat că în ceea ce priveşte un nou acord cu FMI ‘contează, în primul rând, o decizie politică. ‘Nu ne trebuie linie de finanţare. (…) Ar fi un acord, evident preventiv, pentru cine ştie ce o veni în Europa sau în lume, vreo criză financiară, să sperăm că nu va veni, dar niciodată nu poţi să ştii chestia asta, şi, în al doilea rând, pentru reforme structurale pe care vreau să le continuăm’, a spus premierul.

Întrebat pe ce durată ar urma să fie încheiat un viitor acord cu FMI, Ponta a spus: ‘După ce avem acordul de principiu al liderilor politici, după aceea discutăm exact condiţiile concrete’, scrie Agerpres.

‘Eu cred că ar fi bine şi cred că liderii coaliţiei vor avea discuţii şi cu liderii Opoziţiei şi cu siguranţă eu trebuie să am cu preşedintele ţării. (…) Nu cred că este cazul de o mediere, pentru că punctele de vedere sunt destul de apropiate. E vorba de asumare a tuturor forţelor politice a unui asemenea nou acord’, a mai declarat Ponta.

Ponta: Anul acesta e prima dată când încasările sunt clar excedentare faţă de Legea bugetului

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Parlament, că anul acesta este prima oară când încasările la buget sunt ‘clar excedentare’ faţă de estimările din Legea bugetului şi a subliniat că acest lucru se datorează reformelor economice, dar şi măsurilor fiscal-bugetare luate de Guvern.

‘Trebuie să cheltuim cât mai mult, sigur, nu să aruncăm banii, ci să îi cheltuim pe lucruri de care e nevoie şi nu, nu cred că vom fi pe excedent bugetar. Ce este important este altceva: e prima dată când încasările la buget sunt clar excedentare faţă de Legea bugetului. Adică, în general, Legea bugetului, întotdeauna, e o estimare aşa un pic mai optimistă, după care mai tăiem în timpul anului că nu am reuşit să facem veniturile. Anul acesta este prima dată când o estimare din Legea bugetului s-a dovedit pesimistă şi, când, de fapt, s-au văzut efectele reformelor economice şi ale scăderii TVA la alimente la 9% şi ale celorlalte măsuri din Codul fiscal care chiar dacă vor intra în vigoare de la 1 ianuarie au creat o anumită atmosferă, şi ale combaterii evaziunii fiscale de către ANAF’, a explicat premierul, întrebat dacă la finele anului se va înregistra excedent bugetar.

România va solicita încheierea unui nou acord cu FMI în cursul acestui an – Eugen Teodorovici

România va solicita în mod oficial încheierea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în cursul acestui an, iar negocierile se vor concentra mai degrabă pe implementarea reformelor structurale decât pe deficitul bugetar, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, transmite Reuters.

Economia românească a fost susţinută de mai multe acorduri convenite cu FMI şi Comisia Europeană după 2009, ultimul expirând în luna septembrie a acestui an.

‘Cu siguranţă vom solicita în mod oficial FMI, în cursul acestui an, să demarăm negocierile pentru un nou acord. Un acord cu FMI poate fi încheiat şi fără participarea Comisiei Europene, acestea sunt acorduri diferite’, a explicat Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a mai spus că, în prezent, deficitul bugetar preconizat pentru 2016 este de 2,1% din PIB, dacă nu sunt luate în calcul majorările de salarii planificate în sectorul public. Chiar dacă sunt incluse şi aceste majorări, deficitul bugetar va fi mai mic de 3%, a subliniat Eugen Teodorovici.

Începând din 2009 şi până în prezent, România a încheiat trei acorduri consecutive de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, care au servit ca o ancoră pentru politicile guvernamentale în domeniul bugetului, privatizării companiilor de stat şi economiei.

Ultimul acord cu FMI, încheiat în septembrie 2013 pentru 24 de luni, a avut o valoare de două miliarde de euro însă autorităţile de la Bucureşti nu au accesat fonduri. Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare. Acesta a fost cel de-al 10-lea încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional din ultimii 23 de ani şi al treilea acord solicitat FMI, de la declanşarea crizei economice, în 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...