România a atras, în 2014, investiţii străine directe în valoare totală netă de 2,42 miliarde de euro

România a atras, în 2014, investiţii străine directe în valoare totală de 2,42 miliarde de euro, iar soldul final al investiţilor la finalul anului trecut a ajuns la aproape 60,2 miliarde de euro, reiese dintr-o cercetare statistică privind investiţiile străine directe (ISD) realizată de Banca Naţională a României în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică.
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 09:49
România a atras, în 2014, investiţii străine directe în valoare totală netă de 2,42 miliarde de euro

 

Investiţiile constând în aport la capitalurile proprii ale companiilor au însumat, anul trecut, 2,846 miliarde de euro, însă volumul creditelor nete accesate de la investitorii străini a scăzut cu 425 de milioane de euro, astfel că suma netă a investiţiilor străine în 2014 a fost de 2,42 de miliarde de euro.

Cele mai multe investiţii străine, din totalul înregistrat la finalul anului 2014, au fost realizate cu precădere în industria prelucrătoare (32,0% din soldul total al ISD). ‘În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrare ţiţei, produse chimice, cauciuc şi mase plastice (5,7% din soldul total ISD), industria mijloacelor de transport (5,4%), metalurgia (4,5%), industria alimentară, a băuturilor şi tutunului (4,0%), ciment, sticlă, ceramică (2,6%) şi fabricarea produselor din lemn, inclusiv mobilă (2,5%)’, se menţionează în cercetarea citată.

Pe lângă industrie, activităţi care au atras investiţii importante sunt intermedierile financiare şi asigurările (13% din total), comerţul cu amănuntul şi cu ridicata (11,7%), construcţii şi tranzacţii imobiliare (9,8%), tehnologia informaţiei şi comunicaţii (6%). La polul opus, cu cele mai puţine investiţii atrase, se situează domeniul hoteluri şi restaurante (0,9% din total investiţii), transporturile (1,7%) şi agricultura (2,5%).

Din punct de vedere teritorial, se observă orientarea ISD cu precădere spre regiunea de dezvoltare Bucureşti – Ilfov (59,2%), urmată la mare distanţă de Centru (9,7%), regiunea Vest (7,7%), regiunea Sud-Muntenia (7%) şi regiunea Nord-Vest (5,6%). ‘Menţionăm că ISD au fost localizate teritorial după sediul social al întreprinderilor investiţie directă, ceea ce nu corespunde totdeauna cu locul de desfăşurare a activităţii economice’, se arată în analiză.

Primele 5 ţări clasate după ponderea deţinută în soldul ISD la 31 decembrie 2014 sunt: Olanda (23,6% din soldul ISD la sfârşitul anului 2014), Austria (16,1 %), Germania (12,4%), Cipru (7,1%) şi Franţa (6,8%).

Cele mai multe investiţii aflate în derulare la finalul anului 2014 în România au fost realizate de companii localizate în Olanda (23,6% din soldul ISD la sfârşitul anului 2014). Pe următoarele locuri, în funcţie de ţara de origine, de află investiţiile din Austria (16,1 %), Germania (12,4%), Cipru (7,1%) şi Franţa (6,8%). ‘Repartizarea a fost realizată în funcţie de ţara de rezidenţă a deţinătorului nemijlocit a cel puţin 10% din capitalul social al întreprinderilor investiţie directă din România’, se subliniază în document.

Pe de altă parte, în anul 2014, investiţiile greenfield şi cele din categoria fuziuni şi achiziţii (M&A) au înregistrat un nivel redus, de 77, respectiv 196 de milioane de euro. ‘Ponderea predominanta în fluxul participaţiilor la capital în 2014 este reprezentată de restructurările de firme cu o valoare de 2,438 miliarde de euro, respectiv 58% din participaţii şi de dezvoltările de firme cu 1,511 miliarde de euro, reprezentând 36% din participaţii’, subliniază cercetarea BNR şi INS. AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...