Ryanair va încălca reglementările UE privind vizele pentru a-i ajuta pe azilanţi

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, intenţionează să nu ţină cont de reglementările UE, permiţând celor care solicită azil şi nu au viză să se îmbarce la zborurile de pe unele aeroporturi din sud-estul Europei către Belgia, Italia, Franţa, Spania, Danemarca şi Germania, transmite DPA.
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 12:15
Ryanair va încălca reglementările UE privind vizele pentru a-i ajuta pe azilanţi

Campania RyanFair, care va demara în 12 octombrie, va ignora Directiva Consiliului European din 2001 care penalizează operatorii aerieni ce nu reuşesc să se asigure că pasagerii au dreptul să intre în ţara lor de destinaţie, a anunţat miercuri compania irlandeză.

Derogarea se va aplica pasagerilor din afara Uniunii Europene ‘pentru care sunt aplicabile drepturile de azil în UE şi care vor prezenta la ghişeele RyanFair documentaţia preliminară privind şansele de a obţine azil în ţara de destinaţie’, se arată în comunicatul Ryanair.

Compania aeriană intenţionează să deschidă ghişee RyanFair în Kos (Grecia), în Podgoriţa (Muntenegru), Bratislava (Slovacia) şi Budapesta (Ungaria).

‘Am decis să deschidem către refugiaţi rutele noastre din Grecia şi Europe de Est, încălcând reglementările care pur şi simplu aruncă responsabilităţile guvernelor asupra operatorilor aerieni. Vom acoperi cu mândrie toate costurile încălcării reglementărilor’, a explicat Kenny Jacobs, director în cadrul Ryanair.

Acesta a adăugat că speră ca exemplul Ryanair să fie urmat şi de alte companii aeriene, iar UE va adopta un plan pentru gestionarea crizei refugiaţilor.

Ryanair, prezentă şi pe piaţa din România, a avut 81,7 milioane de pasageri în anul fiscal încheiat la 31 martie 2014, în creştere faţă de 79,3 milioane, în anul fiscal precedent.

Drept la replică

„Comentariile atribuite declaratiilor lui Kenny Jabocs sunt scoase din context, fictive, si nu exista vreun adevar in acestea”, sustine compania Ryanair, într-un drept la replica.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact, deținut de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a încheiat anul 2024 cu mai multe apartamente vândute și un profit mai mare. Pe lângă continuarea construcției de noi blocuri......
Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 de milioane de euro pentru a proteja vieţile oamenilor, reduce facturile şi creşte eficienţa energetică în regiune
Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 de milioane de euro pentru a proteja vieţile oamenilor, reduce facturile şi creşte ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pregăteşte 13 apeluri de proiecte prin Programul Dezvoltare Durabilă, ...
ANPC dispune închiderea pentru o perioadă de până la șase luni a fabricii de panificaţie Koksal, din județul Ilfov
ANPC dispune închiderea pentru o perioadă de până la șase luni a fabricii de panificaţie Koksal, din județul Ilfov
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus închiderea pentru o perioadă de până la şase luni a fabricii de ...
PPC va investi 10 miliarde de euro până în 2027 în energie verde, modernizarea rețelelor și inovare
PPC va investi 10 miliarde de euro până în 2027 în energie verde, modernizarea rețelelor și inovare
Grupul PPC va investi peste 10 miliarde de euro până în 2027 în principal în energie verde, modernizarea reţelelor ...