Camera Deputatilor a respins un proiect de lege privind finanţarea sectorului de irigaţii

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare, cu amendamente, nu a întrunit numărul de voturi necesar adoptării lui, în şedinţa de miercuri a Camerei Deputaţilor, transmite Agerpres.
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 14:10
Camera Deputatilor a respins un proiect de lege privind finanţarea sectorului de irigaţii

Proiectul, ce prevedea alocarea unui miliard de euro, în următorii cinci ani, pentru modernizarea infrastructurii primare a sistemului naţional de irigaţii, în vederea reducerii costurilor, a întrunit 181 de voturi pentru, 98 de abţineri şi trei voturi împotrivă, în condiţiile în care o lege organică, cum este şi această iniţiativă legislativă, se adoptă cu jumătate plus unu din voturile tuturor deputaţilor. 

Ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, a spus că este probabil ca Guvernul să adopte o astfel de ordonanţă de urgenţă. ‘O să facem tot posibilul să căutăm alte căi – ordonanţă de urgenţă – pentru acest proiect’, a precizat ministrul.

El şi-a exprimat regretul pentru neadoptarea acestui important proiect de lege care, pe lângă stabilirea regimului juridic al infrastructurii principale şi secundare de irigaţii, aloca cel mai important buget pentru modernizarea ei pe care l-a avut România după 1989, şi anume un miliard de euro pe o perioadă de cinci ani. 

De asemenea, Daniel Constantin i-a criticat pe membrii opoziţiei pentru că nu au votat proiectul.

‘Sunteţi astăzi responsabili pentru faptul că jumătate din infrastructura secundară de irigaţii, din păcate, nu mai este în sistemul de irigaţii. S-au scos toate infrastructurile de acolo. Astăzi nu aţi vrut să corectaţi aceste lucruri pe care le-aţi greşit în trecut. Regret acest lucru’, a spus Constantin.

În context, preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, a spus că proiectul de lege, fiind un act normativ de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă, se întoarce în plen sesiunea viitoare. ‘Nu este iniţiativă parlamentară la Cameră decizională, este proiect de lege de aprobare a ordonanţei, deci noi îl avem în sesiunea viitoare, pe 1 februarie, pe ordinea de zi. Dacă până atunci, Guvernul va da o ordonanţă, nu e nicio problemă’, a explicat Zgonea.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...