Sindicaliştii din domeniul feroviar încă negociază. Joi ar putea fi declanşate procedurile conflictului de muncă

Organizaţiile sindicale din transportul feroviar ar putea depune joi actele pentru declanşarea conflictului de muncă începând cu data de 1 octombrie, în condiţiile în care, deocamdată, revendicările CFR-iştilor nu au fost soluţionate, potrivit Agerpres.
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 15:55
Sindicaliştii din domeniul feroviar încă negociază. Joi ar putea fi declanşate procedurile conflictului de muncă

‘Deocamdată, colegii mei sunt în comisii de negocieri, discută. Situaţia este cam neschimbată. Am avut o întâlnire aseară (marţi seară – n. r.) cu domnul ministru (al Transporturilor, Iulian Matache – n. r.), una dimineaţă, la 11,30 … Este posibil să ne mai întâlnim până diseară, dar nu văd rezolvare. Cred că mâine fiecare organizaţie ia o hotărâre, depune actele pentru conflict începând cu ziua de mâine (joi, 1 octombrie – n. r.)’, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), Iulian Măntescu.

În condiţiile în care, pe 1 octombrie, vor fi declanşate procedurile conflictului de muncă, după 15 octombrie CFR-iştii ar putea intra în greva generală.

Federaţiile Sindicale din Transporturile Feroviare au anunţat, pe 15 septembrie, că vor declanşa grevă generală, în cazul în care Contractul Colectiv de Muncă (CCM) nu va fi semnat până cel târziu pe 30 septembrie 2015, iar salariile nu vor creşte cu cel puţin 10%.

Sindicaliştii au solicitat, totodată, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă, începând cu 1 ianuarie 2016, dar şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu ‘legat direct şi explicit de siguranţa naţională’.

De asemenea, sindicatele din domeniul feroviar au organizat, în perioada 22 – 24 septembrie, o grevă generală de tip japonez, avertizând că în perioada următoare există probabilitatea ca lucrătorii feroviari să declanşeze greve spontane, cu încetarea lucrului.

Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...