Deutsche Bank va numi o femeie în echipa managerială până la mijlocul lui 2017

Grupul german Deutsche Bank AG, cea mai mare bancă europeană de investiţii, are de gând să numească cel puţin o femeie în echipa sa managerială până la mijlocul lui 2017, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Economica.net - joi, 01 oct. 2015, 07:14
Deutsche Bank va numi o femeie în echipa managerială până la mijlocul lui 2017

Într-un comunicat de presă difuzat miercuri, Deutsche Bank şi-a anunţat intenţia ca, până la mijlocul lui 2017, femeile să ocupe 17 respectiv 21% din locurile primelor două nivele de management. Ulterior, până la finele lui 2020, aceste cote ar urma să crească până la 20 respectiv 25%, a precizat banca germană.

În prezent nu există nicio femeie în rândul celor opt membri ai echipei manageriale a Deutsche Bank. Ultima femeie care a făcut parte din această echipă a fost Ellen Ruth Schneider-Lenne, care a ocupat această poziţie din 1988 şi până la moartea sa în 1996. Schneider-Lenne, care a fost responsabilă pentru riscuri în echipa managerială a Deutsche Bank, a fost de asemenea şi prima femeie care a ocupat o poziţie de top la o mare bancă germană.

Începând din 2016, cele mai mari 108 companii germane listate vor fi obligate să aibă cel puţin 30% din poziţiile din board ocupate de femei, fără excepţii. În schimb, mii de companii mici şi mjilocii îşi vor stabili propriile cote privind locurile ocupate de femei în consiliile de administraţie şi de supraveghere.

Deşi cea mai mare economie a Europei are o femeie drept lider şi mai multe posturi cheie din Guvern, inclusiv portofoliul Apărării, sunt ocupate de femei, doar şase procente din poziţiile în consiliile de administraţie şi 22% din poziţiile în consiliile de supraveghere ale companiilor germane incluse în indicele bursier DAX sunt ocupate de femei. Directorul financiar de la Lufthansa AG, Simone Menne, este singura femeie care deţine o poziţie de director financiar sau director general la o companie din indicele DAX.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...