Stroe (ACAROM): Sectorul auto a contribuit cu 12,6 miliarde euro la cifra de afaceri înregistrată în România, în 2014

Industria auto a contribuit cu 12,6 miliarde de euro la cifra de afaceri înregistrată în 2014, în România şi cu 9 miliarde de euro la exportul total consemnat în acelaşi an, a declarat, joi, în conferinţa de deschidere a Salonului Auto Bucureşti şi Accesorii (SAB 2015), Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM)
Economica.net - joi, 01 oct. 2015, 16:10
Stroe (ACAROM): Sectorul auto a contribuit cu 12,6 miliarde euro la cifra de afaceri înregistrată în România, în 2014

‘În primele opt luni ale anului, România a înregistrat o creştere de 12,8% în materie de automobile şi sincer nu am motive să cred că acest trend de creştere se va inversa în următoarele luni ale anului în curs. Diversificarea modelelor, atractivitatea lor prin performanţe vin să întărească afirmaţia mea că, în acest an, industria de automobile în general va cunoaşte o creştere. Din cele 203.000 de locuri de muncă din industria de automobile din România, în general, 185.000 de locuri de muncă sunt ocupate de către cei care se ocupă de accesorii şi componente. Sectorul auto a contribuit cu 12,6 miliarde de euro la cifra de afaceri a anului 2014 înregistrată în România şi cu 9 miliarde de euro la exportul total al României, în acelaşi an’, a afirmat Stroe, citat de Agerpres.

Salonul Auto Bucureşti şi Accesorii (SAB), aflat la cea de-a XIII-a ediţie, şi-a deschis porţile, joi, la Romaero Băneasa, iar organizatorii au anunţat şapte premiere naţionale şi cele mai noi modele auto. 

La SAB & Accesorii vor fi prezente cele mai noi modele auto de la: Adria, BMW, Citroen, DS, Fiat, Fiat Professional, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Lexus, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, Mini, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Piaggio, Seat, Skoda, Suzuki, Toyota, Volvo.

Anul acesta, în cadrul evenimentului ce va avea loc în perioada 1 – 11 octombrie va fi organizat SAB Air Show – cel mai spectaculos show aviatic al toamnei oferit în parteneriat cu Aeroclubul României şi Iacării Acrobaţi. SAB Air Show se va desfăşura între 3 – 4 octombrie şi 9 – 11 octombrie, accesul publicului la showurile aeriene fiind gratuit.

Potrivit organizatorilor, în Pavilionul destinat pieselor, accesoriilor, echipamentelor auto şi societăţilor de leasing şi asigurări pot fi studiate cele mai avantajoase oferte speciale destinate acestor segmente.

Totodată, pentru a treia oară în cadrul SAB & Accesorii, ‘Bucharest Classic Car Expo’ va fi organizat în parteneriat cu Oldtimer Studio Restaurări. Este vorba despre o expoziţie inedită cu 50 de automobile istorice, desfăşurată pe o suprafaţă de 2.000 mp. Vizitatorii foarte tineri vor putea face cunoştinţă pentru prima oară cu produsele industriei româneşti de automobile de acum câteva zeci de ani, cum ar fi: ARO, Dacia 1300, Dacia Sport, Oltcit, dar şi diverse alte autoutilitare produse în România.

SAB&Accesorii 2015 este susţinut de Asociaţia Producătorilor de Automobile din România /APIA/ şi ACAROM.

Programul de vizitare al expoziţiei este 10,00 – 20,00, în perioada 1 – 11 octombrie, iar preţul unui bilet de intrare este de 25 de lei, în timp ce pentru parcare se va achita separat un tarif de 10 lei/zi.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...