UE: Loviturile aeriene din Siria trebuie să vizeze doar Statul Islamic

Loviturile aeriene din Siria trebuie să vizeze jihadiştii grupării Statul Islamic (SI) şi să fie coordonate pentru a evita victime în rândul civililor, a insistat vineri Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Economica.net - vin, 02 oct. 2015, 12:30
UE: Loviturile aeriene din Siria trebuie să vizeze doar Statul Islamic

Rusia a intervenit miercuri în conflictul sirian, susţinând că lansează bombardamente împotriva SI dar şi ‘a altor grupuri teroriste’ care se opun regimului preşedintelui Bashar al-Assad, căruia Moscova îi este aliat.

Opoziţia siriană şi Washingtonul au pus însă sub semnul întrebării miercuri ţintele loviturilor aeriene ruse, lăsând să se înţeleagă că acestea au vizat în principal consolidarea regimului sirian şi nu lupta împotriva SI.

‘Suntem foarte îngrijoraţi de informaţiile privind atacurile aeriene care au lovit civili la Homs, facem apel la Rusia să lovească cu precizie’, a declarat Catherine Ray, o purtătoare de cuvânt a UE.

‘Noi afirmăm că nicio lovitură aeriană nu trebuie să vizeze civili, ci trebuie sa vizeze Daesh’, a spus ea, folosind acronimul în limba arabă al organizaţiei extremiste.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă de peste 3,4 milioane metri pătraţi în vederea reînceperii......
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...