BCE poate opri băncile greceşti cu probleme să-şi plătească creditorii

Preşedintele noii agenţii de supervizare bancară (SSM) din cadrul Băncii Centrale Europene, Daniele Nouy, a declarat vineri că BCE are puterea de a suspenda plăţile unei bănci greceşti către creditorii săi, dacă este de părere că banca respectivă urmează să fie salvată sau lichidată, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 02 oct. 2015, 14:42
BCE poate opri băncile greceşti cu probleme să-şi plătească creditorii

O sumă de 25 de miliarde de euro din ultimul program de asistenţă acordat Greciei de creditorii internaţionali, în valoare de 86 de miliarde de euro, a fost alocată pentru recapitalizarea băncilor elene până la finele acestui an. Multe dintre băncile greceşti sunt deţinute de stat şi mai au doar puţini acţionari privaţi.

Întrebată de un membru al Parlamentului European dacă BCE are puterea de a introduce un moratoriu pentru a putea opri ieşirea din băncile greceşti a capitalului ce ar putea fi utilizat pentru o operaţiune de tip ‘bail in’, Daniele Nouy a răspuns că BCE are puterea de face acest lucru, însă numai cu condiţia ca o bancă pe care o supervizează să fie pe punctul de a intra în colaps.

‘Obiectivul acestei măsuri este să suspende temporar plata către creditori a băncii respective, în aşteptarea demarării procedurilor de lichidare sau închidere’, a declarat Daniele Nouy.

BCE supervizează în mod direct cele mai mari bănci din Grecia, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank, în condiţiile în care, începând din luna noiembrie a anului trecut, Mecanismul European de Supervizare Bancară (SSM) este responsabil în mod direct de supravegherea unui număr de circa 123 de grupuri bancare europene.

‘Ca urmare a monitorizării directe, BCE a luat deja măsuri destinate restricţionării sau împiedicării unor operaţiuni care ar fi condus la o nouă deteriorare a poziţiei de lichiditate a acelor bănci’, a adăugat Daniele Nouy.

Sumele necesare pentru recapitalizarea băncilor greceşti vor depinde de testele de rezistenţă derulate de Banca Centrală Europeană, procedura fiind aşteptată să se încheie până la finele lunii octombrie. Principalii deţinători de obligaţiuni ale băncilor greceşti pot fi supuşi unor proceduri de tip ‘bail in’, în care solicitările lor pot fi convertite în acţiuni, însă deponenţii vor fi protejaţi în ideea de a evita producerea unor daune economiei. De asemenea, BCE a furnizat finanţare de urgenţă pentru băncile greceşti, în timp ce Guvernul de la Atena a introdus restricţii asupra mişcărilor de capital la finele lunii iunie.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...