Merkel: Reputaţia Germaniei nu a fost afectată de scandalul Volkswagen

Scandalul emisiilor trucate de la Volkswagen nu a afectat reputaţia solidă a Germaniei, ţară recunoscută drept un loc de încredere pentru mediul de afaceri, a declarat duminică, într-un interviu, cancelarul german Angela Merkel, transmite DPA.
Economica.net - lun, 05 oct. 2015, 06:30
Merkel: Reputaţia Germaniei nu a fost afectată de scandalul Volkswagen

Dezvăluirile recente referitoare la faptul că liderul mondial al producţiei de autovehicule a instalat un soft care să falsifice emisiile de noxe ale maşinilor diesel au stârnit îngrijorări potrivit cărora întregul concept ‘fabricat în Germania’ va avea de suferit.

Chiar dacă admite că aceste dezvăluiri reprezintă ‘un eveniment dramatic’, Merkel afirmă, însă, că nu vede un impact pe termen lung asupra economiei Germaniei, al cărei motor de creştere sunt exporturile.

‘Cred că reputaţia economiei germane – încrederea în economia germană – nu au fost atât de afectate încât să nu mai putem fi consideraţi drept o locaţie bună pentru afaceri’, a declarat Angela Merkel pentru postul de radio Deutschlandfunk.

‘Sper ca Volkswagen să restabilească cât mai curând transparenţa necesară’, a adăugat cancelarul german.

Acţiunile Volkswagen au coborât, săptămâna trecută, până la un minim record al ultimilor patru ani, pe măsură ce autorităţile de reglementare din mai multe state au lansat investigaţii referitoare la producătorul auto german, scrie Agerpres.

Grupul Volkswagen a recunoscut, recent, că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în condițiile în care România trebuie să se încadreze într-un deficit......
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, din 31 decembrie, ora 07:00, până pe 3 ianuarie la aceeaşi ...