Gerea, despre preţul carburanţilor: Cât timp consumul este apreciabil, nu există motive să se reducă preţul

Distribuitorii de carburanţi nu au motive să scadă preţul la pompă al benzinei câtă vreme consumul se află la un nivel apreciabil, a declarat, luni, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, prezent la o conferinţă de specialitate.
Economica.net - lun, 05 oct. 2015, 10:10
Gerea, despre preţul carburanţilor: Cât timp consumul este apreciabil, nu există motive să se reducă preţul

‘Există o politică a distribuitorilor de combustibili care se vede materializată în acest fel, dar există şi un nivel al accizelor care asigură alte beneficii economiei româneşti şi până la urmă există o piaţă care decide acest lucru. Atâta timp cât consumul este încă la un nivel apreciabil, presupun că nici pentru distribuitori nu există vreun motiv să scadă preţul’, a explicat ministrul, întrebat de ce în România preţul benzinei nu se reduce sub 5 lei/litru, deşi cotaţiile petrolului au scăzut.

Andrei Gerea a apreciat că, în cazul României, nu ar fi o tragedie scăderea preţului la petrol din punct de vedere al încasărilor din redevenţe, deoarece se compensează cu creşterea consumului.

‘La nivelul României, sunt redevenţe la un nivel acceptabil în zona minieră. Poate aici se poate discuta şi creşte nivelul lor – mă gândesc în domeniul aurifer şi pentru alte zăcăminte. Pentru zona de petrol şi gaze, trebuie să discutăm pentru operaţiunile, de exemplu care se fac în offshore, în zonele de mare adâncime în Marea Neagră, unde costurile sunt enorme, iar interesul României este să vadă materializate explorările şi trecerea la faza de exploatare, unde chiar putem să discutăm de o scădere a lor’, a spus Gerea.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a participat, luni, la cea de-a XIV-a ediţie a Conferinţei cu tema ‘Investiţii şi reglementare în domeniul energiei’, organizată de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Asociaţia Regională a Reglementatorilor în domeniul Energiei (ERRA), în perioada 5 – 7 octombrie, la Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...