Fondurile americane de investiţii şi companiile de consultanţă, interesate de listarea la bursă a Hidroelectrica

Fondurile americane de investiţii şi companiile de consultanţă şi-au exprimat interesul pentru viitoarea listare la bursă a companiei Hidroelectrica, solicitând informaţii despre calendarul de lucru în vederea lansării ofertei publice iniţiale, se arată într-un comunicat al producătorului de energie, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 05 oct. 2015, 13:52
Fondurile americane de investiţii şi companiile de consultanţă, interesate de listarea la bursă a Hidroelectrica

Reprezentanţii Hidroelectrica au participat, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie 2015, în Statele Unite ale Americii, la o misiune economică organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB). 

În cadrul etapei de la New York a misiunii economice, delegaţia Hidroelectrica a participat la lucrările Forumului Economic Best Invest, precum şi la o serie de întâlniri bilaterale cu reprezentanţii fondurilor de investiţii participante, precum: Segra Capital Management, Eaton Vance Invetsment Managers, LR Global, Newtyn Capital, Driehaus Capital Management, Benclinov & Associates.

‘Investitorii au fost interesaţi de listarea la bursă a Hidroelectrica, de calendarul de lucru pentru pregătirea lansării ofertei publice iniţiale şi de măsurile luate de administratorul judiciar care au condus la o evoluţie spectaculoasă a rezultatelor şi indicatorilor financiari ai companiei. Menţionăm că majoritatea fondurilor de investiţii cu care au fost purtate discuţii sunt familiarizate cu mediul de afaceri şi condiţiile de pe piaţa din România, fiind deja prezente în România prin intermediul deţinerii de acţiuni la Fondul Proprietatea’, se arată în comunicat.

În cea de-a doua parte a misiunii economice, delegaţia României s-a deplasat la Washington, unde au avut loc întrevederi cu conducerea USTDA (Agenţia Americană pentru Comerţ şi Dezvoltare), cea a OPIC (Agenţia pentru Investiţii Străine), precum şi cu reprezentanţii Camerei de Comerţ a Statelor Unite şi cei ai firmei de consultanţă McGuireWoods (prezentă şi în România prin intermediul biroului de la Bucureşti). 

Totodată, delegaţia Hidroelectrica s-a întâlnit cu John Engler, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Guvernatorilor, precum şi al Business Roundtable, o asociaţie a executivilor celor mai importante companii americane, cu venituri anuale de 7,4 trilioane de dolari şi peste 16 milioane de angajaţi. Mai mult de 30 dintre companiile membre ale Business Roundtable au o prezenţă semnificativă în România. John Engler a reafirmat interesul companiilor americane pentru România şi a subliniat necesitatea identificării unor soluţii concrete de creştere a nivelului de relaţionare economic între companii membre ale Business RoundTable şi companii româneşti.

‘(…) În contextul viitoarei listări la bursă, fiecare ocazie de promovare a companiei în rândul potenţialilor investitori este de importanţă crucială pentru înţelegerea de către aceştia a viziunii managementului privind planurile de creştere a companiei şi pentru obţinerea, în final, a unui preţ cât mai favorabil şi încheierii cu succes a IPO-ului’, se menţionează în comunicat. 

Atragerea investiţiilor străine în România este de importanţă majoră pentru dezvoltarea ţării, iar intensificarea legăturilor cu parteneri din SUA trebuie considerată prioritară, ţinând cont de cifrele la 31 decembrie 2014 care definesc relaţia bilaterală dintre cele două ţări: volumul schimburilor comerciale s-a ridicat la 2,207 miliarde de dolari, din care importurile SUA 905,01 milioane dolari, iar exporturile către SUA 1,302 miliarde dolari. Ca urmare a evoluţiei exporturilor şi importurilor, balanţa comercială este în favoarea României, înregistrând un excedent de circa 396,99 milioane dolari.

Potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea, listarea Hidroelectrica pe bursă ar putea avea loc în 2017, iar ieşirea companiei din insolvenţă s-ar putea produce până în vara anului viitor.

Misiunea economică în SUA a fost organizată cu scopul promovării companiilor româneşti în rândul investitorilor americani, identificării de noi oportunităţi de afaceri şi exploatării potenţialului de intensificare a schimburilor comerciale bilaterale, fiind structurată în două etape: perioada 28-30 septembrie 2015 la New York, respectiv 30 septembrie – 01 octombrie 2015 la Washington.

Misiunea a fost condusă de Mihai Daraban, preşedintele CCIR, care a fost însoţit de reprezentanţii unor importante companii şi instituţii româneşti, atât din sectorul energetic (Transelectrica, Nuclearelectrica), cât şi din alte sectoare, precum petrol şi gaze (Conpet, Transgaz, Romgaz), IT, sănătate (Ministerul Sănătăţii) sau agricultură. Din partea Hidroelectrica a participat Remus Borza, administrator judiciar al companiei şi Karoly Borbely – manager departament Strategie Investiţională – IPO.

Te-ar mai putea interesa și
Cu cât se scurtează călătoria de la Buzău la Focșani după deschiderea circulației pe Autostrada Moldovei A7
Cu cât se scurtează călătoria de la Buzău la Focșani după deschiderea circulației pe Autostrada Moldovei A7
Distanța dintre Buzău și Focșani poate fi parcursă mai repede pe Autostrada Moldovei A7, decât pe drumul național paralel, DN2 - E85, supranumit "Drumul Morții", potrivit datelor aplicației......
BERD garantează cu 10 milioane de euro în monedă locală programul de factoring derulat prin Banca Transilvania pentru lanțul de aprovizionare al magazinelor Profi
BERD garantează cu 10 milioane de euro în monedă locală programul de factoring derulat prin Banca Transilvania pentru ...
BERD oferă sprijin în valoare de 10 milioane EUR în monedă locală pentru lanțul de retail românesc Profi. Banca se ...
Fii NASTY pe noua platformă online de pariuri sportive AdmiralBet
Fii NASTY pe noua platformă online de pariuri sportive AdmiralBet
AdmiralBet a lansat platforma online care se poziționează ca o destinație de top pentru ca tu să trăiești o experiență ...
Trump amenință UE că va plăti taxe vamale dacă nu cumpără mai multe gaze și petrol din SUA
Trump amenință UE că va plăti taxe vamale dacă nu cumpără mai multe gaze și petrol din SUA
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a ameninţat vineri Uniunea Europeană cu taxe vamale dacă blocul comunitar nu ...