Isărescu: România nu trebuie să devină subiectul unei reclame de genul „ne-am culcat bogaţi şi ne-am trezit săraci”

Datoria publică a României reprezintă o temă amplu analizată în Raportul anual asupra Stabilităţii Financiare, realizat de Banca Naţională a României (BNR), şi lansată spre dezbatere publică, inclusiv pentru clasa politică, astfel încât să se evite ca România să ajungă în situaţia Greciei, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Economica.net - mar, 06 oct. 2015, 11:01
Isărescu: România nu trebuie să devină subiectul unei reclame de genul

‘Tema principală referitoare la datoria publică este dezbătută pe mai multe faţete. (…) Nu este epuizată şi nu dăm verdicte, o lansăm către dezbaterea publică. Această dezbatere va cuprinde, mai devreme sau mai târziu, şi clasa politică pentru că este vorba de viitorul României, de o integrare sustenabilă, serioasă, de durată în Uniunea Europeană şi, de asemenea, de apropierea sănătoasă a nivelului de trai. Adică dezbaterea să ducă la acea situaţie ca pentru România să nu se facă un clip publicitar cu formula pe care o auzim în prezent pentru Grecia ‘ne-am culcat bogaţi şi într-o dimineaţă ne-am trezit săraci’. (…) Reclama reflectă faptul că banii împrumutaţi nu sunt donaţi! Şi momentul în care trebuie să dai bani înapoi este dramatic, nu numai pentru o ţară, dar şi pentru orice familie’, a precizat guvernatorul BNR în cadrul conferinţei de lansare a Raportului asupra Stabilităţii Financiare.

Potrivit acestuia, în prezent datoria publică este sustenabilă şi poate să mai crească, însă doar odată cu economia, astfel încât ponderea datoriei publice în produsul intern brut (PIB) să rămână constantă. ‘Creşterea continuă a ponderii datoriei în PIB poate deveni periculoasă, contraproductivă şi să ducă spre situaţii extrem de dificile’, a mai spus Isărescu.

Şeful băncii centrale a subliniat faptul că sustenabilitatea din perspectiva stabilităţii macroeconomice este o componentă esenţială a creşterii economice de durată. În acest context, guvernatorul consideră că trebuie să se stabilească o traiectorie a datoriei publice pe următorii ani, astfel ca aceasta să fie sustenabilă, indiferent de evoluţia creditării, care creşte odată cu economia şi scade în perioadele de stagnare sau de recesiune. ‘Creditul este prociclic, pentru că aşa funcţionează piaţa. (…) Politicile macroeconomice trebuie să fie anticiclice pentru a contracara caracterul prociclic al pieţelor financiare’, a precizat Mugur Isărescu.

Un alt mesaj cuprins în Raportul BNR se referă la necesitatea explicării şi respectării MTO (medium terme objectiv – n.r.). ‘Am remarcat două sau trei confuzii majore (cu privire la MTO): că este o cifră aruncată, cineva a pus-o acolo cu asemenea răutate încât nu ne lasă să ne dezvoltăm, că e o conspiraţie. A doua este că România nu se poate îndatora (din cauza acestui MTO – n.r.). Ambele sunt confuzii majore. Chiar cu un MTO de 1% România se poate îndatora (…) iar dacă economia creşte cu 3%, ponderea datoriei în PIB scade. Deci asiguri două lucruri dintr-o dată: pe de o parte readuci datoria publică pe o traiectorie descendentă pentru a te pregăti pentru viitoarea recesiune, care apare inevitabil, şi în al doilea rând te gândeşti la acel deficit structural de 1% …ce faci cu el? Finanţezi în continuare consumul, cheltuieli sociale, sau începi să te gândeşti a la long’, a explicat Isărescu.

Guvernatorul BNR a mai spus că Raportul conţine teme de maximă importanţă pentru menţinerea echilibrului macroeconomic şi pentru dezvoltarea sustenabilă şi de durată a României. Însă, în opinia sa, micşorarea decalajelor dintre România şi celelalte ţări europene reprezintă un proces care nu se face peste noapte, ci este de durată şi trebuie făcut sistematic. ‘Este un proces pe generaţii! Nu trebuie făcut peste noapte, după care să urmeze o cădere rapidă. Foarte important este ca, în România, creşterea economică, superioară mediei din UE, să fie a la long. De aceea vorbim şi despre PIB-ul potenţial: cât poate creşte economia ca această creştere să fie de durată, nu pe termen scurt’, a explicat Isărescu.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...