România, pe locul 34 în ierarhia mondială a atractivităţii pentru investiţiile în sectorul energiilor regenerabile – EY

România se menţine pe locul 34 în ierarhia mondială a atractivităţii pentru investiţiile în sectorul energiilor regenerabile, iar între tehnologiile folosite, ţara înregistrează cele mai înalte calificative pentru energia solară şi pentru biomasă, potrivit raportului EY, Renewable energy country attractiveness index (RECAI), se arată într-un comunicat al companiei.
Economica.net - mar, 06 oct. 2015, 12:36
România, pe locul 34 în ierarhia mondială a atractivităţii pentru investiţiile în sectorul energiilor regenerabile -  EY

‘România şi-a păstrat poziţia în ierarhia mondială a atractivităţii pentru investiţiile în sectorul energiilor regenerabile, pe fondul absenţei unor decizii majore care să afecteze raportul între interesele investitorilor, consumatorilor de energie (plătitorilor de facturi) şi ale statului. Însă, este posibil să vedem în viitor o coborâre în această ierarhie, pe măsură ce marii investitori finalizează calculele privind pierderile suferite în România, iar alte ţări vor avansa în lupta contra schimbărilor climatice prin îmbunătăţirea climatului investiţional pentru energiile regenerabile’, a explicat Valeriu Binig, Partener Asistenţă în Tranzacţii, EY România.

Conform raportului, schimbările de politici de la nivel global au generat o schimbare majoră în clasamentul trimestrial al atractivităţii investiţiilor în proiecte de energie regenerabilă. Statele Unite revin pe primul loc şi devansează China, după ce anul trecut pierduseră această poziţie, scrie Agerpres.

În comunicat se precizează că programul Clean Power Plan (CPP) al preşedintelui american Barack Obama a trimis un mesaj puternic de responsabilitate la nivel statal în privinţa trecerii la o economie bazată pe emisii reduse de carbon şi este de aşteptat să antreneze investiţii semnificative în energii regenerabile în următorii 15 ani.

‘Programul CPP reprezintă cel mai cuprinzător şi flexibil act legislativ privind emisiile de carbon din Statele Unite la acest moment şi oferă o imagine clară asupra strategiei energetice pe termen lung a acestei ţări. Ţintele proiectului, în sine, nu vor duce la proiecte noi, dar vizibilitatea pe termen lung creşte gradul de încredere al investitorilor în privinţa existenţei cererii şi menţine interesul pentru atingerea unui nivel de paritate între generarea de energie regenerabilă şi generarea de energie tradiţională’, se spune în comunicat.

Raportul RECAI realizează un clasament al primelor 40 de pieţe din punct de vedere al atractivităţii şi oportunităţilor de investiţii în sectorul energiei regenerabile, având la bază o serie de indicatori macroeconomici, indicatori ai pieţei de energie şi de tehnologie specifică.

Te-ar mai putea interesa și
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și unul dintre primii asistenți bancari bazați pe inteligență artificială. O......
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...