Cursul euro poate ajunge din nou la 4,5 lei şi chiar mai sus, din cauza presiunilor externe din ultimul trimestru al anului

Euro ar putea să confirme încă o dată marea volatilitate a pieţei din anul 2015, moneda unică urmând să urce pentru a treia oară spre pragul de 4,5 de lei, potrivit analiştilor consultaţi de ECONOMICA.NET. De data aceasta, cauza deprecierii leului ar fi contaminarea României cu neîncrederea în economiile emergente. Totuşi presiunile externe ar trebui să ajungă la proporţiile unui cataclism financiar ca să urce atât de sus, adaugă analiştii mai puţin sceptici.
Adrian N. Ionescu - mar, 06 oct. 2015, 21:00
Cursul euro poate ajunge din nou la 4,5 lei şi chiar mai sus, din cauza presiunilor externe din ultimul trimestru al anului

Cursul euro ar putea ajunge la 4,49 de lei în ultimul trimestru al anului şi s-ar putea stabiliza imediat sub acest nivel, cu valori de 4,48 şi 4,47 de lei / euro în trimestrele I, respectiv II din 2016, potrivit analiştilor Erste Group Research. Abia în trimestrul III din anul viitor cursul ar scădea la 4,45 de lei.

„Palierul posibiltăților pentru EURRON este chiar mai larg decât cel limitat superior la 4,49 de lei”, crede Claudiu Cazacu, analist şef al casei de brokeraj XTB România. Analistul nu exclude deprecieri de până la 4,52 – 4,54 de lei.

Ar trebui, totuşi, să se producă „un cataclism financiar” extern, ca leul să se deprecieze atât de mult până la sfârşitul anului, spune la rândul lui, Mihai Nichişoiu, de la casa de brokeraj Tradeville, la solicitarea ECONOMICA.NET.

De altfel, de la începutul anului mai toţi analiştii au spus că preţul euro va varia între 4,4 şi 4,5 lei şi, într-adevăr, după ce a început anul la peste 4,49 de lei, euro a mai suferit o perioadă de febră peste pragul de 4,45 de lei, în iunie, cu un maxim de peste 4,5 lei. Pe de alta parte, s-au înregistrat de două ori scăderi ale euro sub 4,4 lei.

Acum previziunile privind creşterea euro sunt alimentate de incertitudinile privind creşterea dobânzii de referinţă de către FED (Federal Reserve, banca centrală a SUA). Aceste incertitudini sunt invocate de analiştii Erste. Un dolar mai atrăgător ar scoate mare pare din capitalurile de pe pieţele emergente.

Fenomenul a început deja, stimulat şi de problemele economiei chineze, ceea ce complică lucrurile. FED nu a mai crescut dobânda din cauza acestor probleme, dar faptul a îngrijorat suficient de mult pieţele ca neîncrederea în economiile emergente să scadă. Ceea ce iarăşi ar fi rău pentru leu.

„Dacă urmărim linia factorilor locali, ar trebui ca finalul anului să prindă EUR/RON în apropierea nivelului prezent”, explică Claudiu Cazacu. Pe de altă parte, însă, „incertitudinea semnificativă provine din parcursul dobânzii de referință în SUA: dacă vom vedea o majorare a costului de finanțare în dolari anul acesta, în decembrie, piețele ar răspunde prin diminuarea pozițiilor de risc relativ ridicat, și EUR/RON ar putea depăși 4,50. Evoluția ar fi însă ”îndulcită” de programul QE european, care furnizează lichiditate în zona Euro, astfel încât ipoteza de lucru ar fi în acest scenariu al ridicării dobânzilor intervalul 4,52 – 4,54”.

Dacă evoluţia ar fi „îndulcită de QE-ul european doar până la  4,52 – 4,54 de lei, ameninţarea este foarte serioasă. QE (quantitative easing) este programul de relaxare monetară accentuată, operată de Banca Centrală Europeană prin achiziţii de obligaţiuni în euro şi scăderea dobânzii de referinţă. Programul este o imitaţie (târzie, spun unii), a programului american similar, care s-a încheiat anul acesta şi care ar trebui să fie urmat de revenirea dobânzii la dolar la niveluri nesubvenţionate de FED

Totuşi, posibilitatea deprecierii accentuate nu este neapărat şi foarte probabilă.
„Cu datele perceptibile acum, cred că EUR/RON va rămâne în echilibru la finalul acestui an, în jur de 4.45. Turbulenţele pieţelor financiare din august nu ne-au afectat, iar în absenţa unui cataclism financiar, cândva în următoarele trei luni, mă îndoiesc că leul românesc va fi destabilizat într-o manieră remarcabilă”, conchide analistul de la Tradeville.

Citiţi şi

CNP: România va încheia anul 2015 cu un curs valutar mediu de 4,45 lei/euro şi cu deflaţie. 4,4 lei/euro în 2018

Euro poate urca până la 4,48 lei, pe o tendinţă de creştere temporară – Erste

AVERTISMENT: Estimările publicate mai sus nu constituie o sugestie de investiţie. ECONOMICA.NET nu își asumă răspunderea pentru rezultatul tranzacțiilor bazate pe oricare din informațiile de mai sus, sau influențate de acestea. Responsabilitatea deciziilor de investiţii aparţine exclusiv celor care le iau, în funcţie de propriul profil de risc.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...