Proiectul privind acordarea tichetului social copiilor din familii defavorizate, adoptat

Proiectul de lege privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familiile defavorizate a fost adoptat, miercuri, de plenul Camera Deputaţilor, cu 289 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' şi cinci abţineri.
Economica.net - mie, 07 oct. 2015, 12:45
Proiectul privind acordarea tichetului social copiilor din familii defavorizate, adoptat

Proiectul prevede ca, începând cu 1 ianuarie 2016, 111.000 de copii din familiile defavorizate, cu vârste cuprinse între trei şi şase ani, să primească un tichet social, în valoare de 50 de lei pe lună, pentru a putea merge la grădiniţă.

În dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor toate grupurile parlamentare şi-au exprimat susţinerea pentru iniţiativa legislativă.

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Rovana Plumb, a declarat recent că tichetul social va fi acordat pentru 111.000 de copii care provin din familiile defavorizate, are un impact bugetar de 39 milioane de lei pe an şi se intenţionează introducerea acestuia de la 1 ianuarie 2016.

Ea a arătat că acordarea tichetului social se va face în funcţie de prezenţa fiecărui copil la grădiniţă.

Deputatul PNL Claudia Boghicevici a afirmat, săptămâna trecută, că în şedinţa Comisiilor de muncă şi administraţie s-a stabilit că este vorba de un ‘program de interes naţional’.

Proiectul de lege a fost iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD şi ALDE şi este susţinut de Guvern.

Senatul a adoptat proiectul în luna iunie. Camera Deputaţilor este for decizional

Te-ar mai putea interesa și
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea activităţilor comerciale sau transferul către furnizori externi de......
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...