Peste 1.400 de firme vor primi, de la 1 ianuarie, ajutor de minimis prin Programul de Promovare a Exportului – proiect

Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului (MECT) va institui, de la 1 ianuarie 2016, o schemă de ajutor de minimis în valoare totală de maximum 51 de milioane de lei, pentru promovarea exportului pentru participarea firmelor la târguri şi expoziţii, conform unui proiect postat pe site-ul instituţiei.
Economica.net - joi, 08 oct. 2015, 12:37
Peste 1.400 de firme vor primi, de la 1 ianuarie, ajutor de minimis prin Programul de Promovare a Exportului - proiect

De această schemă de ajutor denumită ‘Participarea operatorilor economici la târguri şi expoziţii internaţionale în străinătate’ vor putea beneficia maximum 1.000 de operatori economici, scrie Agerpres.

Conform Ordinul ministrului Economiei privind aprobarea schemelor de ajutor de minimis pentru acţiunile din Programul de Promovare a Exportului, operatorii economici pot beneficia de acest program în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016.

Acordarea ajutoarelor de minimis se face numai după ce Comisia de selecţie din cadrul MECT analizează şi verifică îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a operatorilor economici solicitanţi.

Ajutorul de minimis se poate cumula cu alte ajutoare de stat primite din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, sau din surse comunitare. În condiţiile în care cumularea acestor ajutoare conduce la o intensitate a ajutorului care depăşeşte nivelul intensităţii fixat în conformitate cu prevederile unui regulament de exceptare în bloc sau printr-o decizie adoptată de Comisia Europeană, ajutorul de minimis nu poate fi acordat.

MECT va acorda un ajutor de minimis numai după ce va verifica respectarea regulii cumulului, respectiv dacă suma totală a ajutoarelor de minimis primite pe parcursul unei perioade de 2 ani fiscali şi în anul fiscal în curs de către întreprinderea unică, fie din surse ale statului sau ale autorităţilor locale, fie din surse comunitare, care, cumulată cu valoarea finanţării solicitate, nu depăşeşte pragul de 200.000 euro, respectiv de 100.000 euro, dacă operatorul economic efectuează transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.

MECT prevede şi o schemă de ajutor de minimis pentru organizarea de misiuni economice şi acţiuni de promovare a exportului în străinătate. Numărul maxim al operatorilor economici care beneficiază de sprijin prin această schemă este de 400, iar valoarea totală a ajutoarelor care vor fi acordate, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de maximum patru milioane de lei. Schema se va aplica în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016.

În cadrul aceluiaşi proiect, ministrul Economiei, instituie o schema de ajutor de minimis denumită ‘Realizarea de studii de piaţă şi pe produse, inclusiv pentru obiective complexe’. Numărul maxim al operatorilor economici care beneficiază de sprijin prin această schemă este de 20. Valoarea totală a ajutoarelor care vor fi acordate în cadrul schemei, pe întreaga durata de aplicare a acesteia, este de maximum 400.000 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de inputuri organice Norofert încheie primele nouă luni din 2024 cu o creștere a cifrei de afaceri de 10% și a profitului net de 24%
Producătorul de inputuri organice Norofert încheie primele nouă luni din 2024 cu o creștere a cifrei de afaceri de 10% ...
Norofert, principalul producător de inputuri organice și furnizor de biotehnologie pentru agricultură, a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2024 o cifră de afaceri de 35,5 milioane de......
Ciolacu anunță că aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025 a fost agreată în COREPER
Ciolacu anunță că aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025 a fost agreată în COREPER
Aderarea completă a României la Spaţiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles, în Comitetul Reprezentanţilor ...
Subsidiara fintech-ului turcesc Tarfin din România are un nou director general. Valentina Seiciu preia conducerea companiei pe plan local
Subsidiara fintech-ului turcesc Tarfin din România are un nou director general. Valentina Seiciu preia conducerea companiei ...
Fintech-ul Tarfin anunță că începând cu luna noiembrie 2024, fostul director Financiar al companiei Valentina Seiciu ...
Noile investiții de 362 mil. euro în CET-urile din București, semnate azi, vor scădea costul gigacalorei de la 1.000 la 500 de lei în patru ani
Noile investiții de 362 mil. euro în CET-urile din București, semnate azi, vor scădea costul gigacalorei de la 1.000 ...
Ministerul Energiei a semnat astăzi trei contracte de finanțare din Fondul pentru Modernizare cu Electrocentrale București, ...