Compania de stat Hidroelectrica a înregistrat un profit brut de circa 900 de milioane de lei în primele trei trimestre ale acestui an. Cifra de afaceri a fost de 2,44 miliarde de lei, ceea ce face ca firma să lucreze cu o marjă de 35%. Informaţiile privind cifrele financiare la nouă luni au fost furnizate ECONOMICA.NET de către administratorul judiciar al companiei Remus Borza. Potrivit acestuia, indicatorul EBITDA(profitul din exploatare) a fost de 1,4 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o marjă de 65%, „cea mai mare din România”, după cum spune Borza.
Cu toate acestea, T3 2015 nu a mai fost atât de bun pentru Hidroelectrica faţă de primele două trimestre. Seceta prelungită care a afectat România a adus cotele Dunării, râurilor şi lacurilor până la niveluri cu 40% mai mici decât mediile multianuale. În aceste condiţii, Hidroelectrica a avut mult mai puţină apă de uzinat, ceea ce a făcut ca profitul realizat în perioada iulie-septembrie să fie la jumătate faţă de precedentele două trimestre. La S1, compania de stat avea 725 de milioane de lei profit, peste 300 de milioane de lei în fiecare trimestru al anului
Pentru sfârşitul anului, Borza estimează realizarea unui profit brut de 1-1,2 miliarde de lei, la o cantitate de energie produsă de circa 14,5 TWh. Anul trecut, producţia realizată a fost de 18,4 TWh. Până la această dată, Hidroelectrica a contractat o cantitate de energie de 14 TWh.
Hidroelectrica este în insolvenţă din 2011, cu o scurtă perioadă în care a ieşit din insolvenţă, anul trecut. Compania a achitat 3,8 miliarde de lei, toate datoriile către creditori, în luna iunie a acestui an. În prezent, mai are doar datorii curente către bănci de 97 de milioane de euro, scadente în 2021.
Hidroelectrica este cea mai mare companie a statuluio român, după Romgaz. Este principalul producător de energie electrică din ţară şi are o putere instalată în hidrocentrale de peste 6.000 de MW.