Clienţii RADET sunt rugaţi să deschidă vanele montate pe circuitul de încălzire din subsolul blocurilor, precum şi robineţii de pe calorifere pentru a se realiza o încărcare şi o aerisire corectă a instalaţiei de încălzire, scrie Agerpres.
Decizia furnizării agentului termic pentru încălzire se va face cu respectarea unor prevederi din HG 425/1994 potrivit cărora ‘începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de trei zile consecutiv, între orele 18,00 – 6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade Celsius sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 18,00-6,00’.
Lipsa încălzirii la unele blocuri sau scări de bloc poate fi cauzată de faptul că sunt asociaţii de proprietari ce nu şi-au deschis vanele de la subsol, urmare a solicitărilor venite de la locatari, precizează sursa citată.
Dispeceratele RADET şi echipele de intervenţie funcţionează în regim permanent pentru soluţionarea oricăror probleme apărute în teren. Pentru informaţii suplimentare bucureştenii au la dispoziţie numărul de telefon cu apelare gratuită din orice reţea Telverde 0800.820.002.