Peste 8.500 de persoane au intrat în Austria duminică şi alte 3.680 între miezul nopţii şi dimineaţa zilei de luni, la ora locală 07:00 (05:00 GMT), a indicat poliţia austriacă.
Fără a egala recordurile înregistrate în septembrie, când erau înregistraţi până la 14.000 de imigranţi în 24 de ore, aceste cifre marchează o creştere sensibilă comparativ cu săptămâna trecută, când media a fost de 5.500 de nou-veniţi pe zi.
În Ungaria, 7.879 de imigranţi au fost înregistraţi duminică şi 7.907 sâmbătă, o creştere în comparaţie cu zilele precedente.
Aproximativ 250.000 de imigranţi au intrat în Austria de la sfârşitul lunii august, înainte ca marea majoritate dintre ei să-şi continue drumul spre Germania.
Creşterea numărului de imigranţi, deja observată în Macedonia, coincide cu apropierea iernii, care va face ca traversarea mării dinspre Turcia spre insulele greceşti să devină mai periculoasă.