Grindeanu, despre privatizarea Poştei: Modul în care ofertantul a înţeles valoarea companiei a fost dezamăgitor

Modul în care au înţeles valoarea Poştei Române cei care au depus oferta neangajantă pentru privatizarea companiei a fost dezamăgitor şi, din acest punct de vedere, vreau să spun că perioada El Dorado în România de după anii 90 s-a încheiat, a declarat, marţi, Sorin Grindeanu, ministrul pentru Societatea Informaţională.
Economica.net - mar, 13 oct. 2015, 08:58
Grindeanu, despre privatizarea Poştei: Modul în care ofertantul a înţeles valoarea companiei a fost dezamăgitor

‘Noi, ca şi stat, ne-am respectat scadenţarul în sensul că, în 2010, Poşta Română, alături de alte societăţi, CRR Marfă, Oltchim, se găsea pe lista companiilor ce urmau să fie privatizate. A existat o ofertă neangajantă, dar a fost, din punctul nostru de vedere, nerealistă. La termenul limită, cel din 15 septembrie, trebuia să existe o ofertă angajantă, dar care nu a fost depusă. Acest lucru înseamnă că, din punctul nostru de vedere, procesul de privatizare a fost încheiat, noi respectându-ne ceea ce ne-am angajat în faţa Comisiei Europene. Vreau să fac o precizare importantă: modul în care cei care au depus oferta neangajantă au înţeles valoarea acestei companii, din punctul meu de vedere, a fost dezamăgitor. Perioada de El Dorado în România de după anii 90 s-a cam încheiat. De aceea, într-un final, poate, faptul că o să aşteptăm inclusiv să vedem parametrii economici ai Poştei, schimbă strategia. După cum ştiţi, Poşta a început să fie pe profit şi nu mai este o companie pe pierdere, aşa cum a fost în 2010-2011. Asta schimbă şi datele problemei, făcând această companie mai atractivă. Pe de altă parte, compania are nevoie de foarte multe upgradări de servicii’, a explicat Grindeanu.

La jumătatea lunii septembrie, Ministerul pentru Societatea Informaţională /MSI/ anunţa că operatorul poştal belgian bpost nu a înaintat o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acţiunile Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ /CNPR/ până la data-limită şi, în acest context, procesul de privatizare al companiei va fi reanalizat.

În acest sens, Alexandru Petrescu, directorul general al CNPR, a declarat, pentru AGERPRES, că vânzarea de acţiuni prin subscripţie publică reprezintă, la momentul actual, cea mai bună variantă de capitalizare pentru companie.

‘Privatizarea Poştei nu a eşuat. Faptul că actuala formulă de privatizare nu a avut un deznodământ nu înseamnă că Poşta nu poate căuta o variantă de capitalizare mai adecvată situaţiei economice actuale a companiei. Este evident că Poşta Română nu se mai află, în acest moment, în situaţia din 2012, când a fost fost aprobată HG 761 privind strategia de privatizare (…) Cred că, în acest moment, cea mai bună variantă de capitalizare ar fi vânzarea de acţiuni prin subscripţie publică, respectiv listarea pe piaţa de capital. Poşta Română ar fi o oportunitate unică pentru investitorii pe bursă şi cred că aceasta este cea mai bună metodă de extindere a opţiunilor de capitalizare. Repet: Un eşec ar fi fost vânzarea companiei sub valoarea ei reală. În acest moment, oportunitatea investiţională este mult mai bună şi merită o reanalizare a metodei de capitalizare’, a precizat Petrescu.

Poşta Română deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde pe o suprafata de 3400 mp și va fi complet deschis la începutul lui 2025....
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...