Aproape 180.000 de autoturisme second-hand, înmatriculate în primele nouă luni din 2015. VW rămâne marca preferată – DRPCIV

Înmatriculările de autoturisme second-hand au înregistrat, în România, o creştere de 12,67%, în primele nouă luni ale anului 2015, până la 179.512 unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, când numărul acestora se situa la 159.533 unităţi, potrivit statisticii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor /DRPCIV/, consultată de Agerpres.
Economica.net - mie, 14 oct. 2015, 07:16
Aproape 180.000 de autoturisme second-hand, înmatriculate în primele nouă luni din 2015. VW rămâne marca preferată - DRPCIV

Datele citate arată, de asemenea, că, la nivelul lunii septembrie 2015, au fost înmatriculate 22.627 autoturisme rulate, mai multe cu 11,52% faţă de septembrie, anul trecut, când s-au consemnat 20.289 unităţi.

Marca auto second-hand preferată a românilor rămâne, în continuare, Volkswagen, în pofida scandalului emisiilor, cu 51.582 unităţi înmatriculate din ianuarie până în septembrie 2015, în creştere cu 14,61% faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

Topul preferinţelor continuă cu: Opel (30.920 unităţi, +7,92%), Ford (20.867 unităţi, +10,94%), BMW (12.713 unităţi, +22,58%), Audi (12.483 unităţi, +19,01%), Skoda (8.333 unităţi, +16,82%), Renault (7.358 unităţi, +14,41%), Mercedes-Benz (6.668 unităţi, +10,58%) şi Fiat (4.001 unităţi, -15,11%).

Datele oficiale ale DRPCIV relevă faptul că, la sfârşitul anului 2014, parcul auto naţional din România ajunsese la 6.270.615 unităţi, în creştere cu 4,77% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare.

Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 4.905.630 de unităţi erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unităţi erau pe motorină.

Conform sursei citate, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto naţional prezentau o vechime cuprinsă între 6 şi 10 ani, iar 1,53 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. În acelaşi timp, aproximativ aproape 1,103 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani şi doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani.

La nivel general, 3,401 milioane de români au preferat maşinile Diesel, iar 2,539 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV

Te-ar mai putea interesa și
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024
ASF: Volumul total al subscrierilor de pe piața asigurărilor din România a ajuns la 16,9 miliarde de lei în primele nouă ...
Volumul total al activităţii de subscriere pe piaţa asigurărilor s-a situat la valoarea de 16,9 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului 2024, din care 81% reprezintă prime brute......
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding a primit o finanțare sindicalizată de 73 de milioane de euro de la un grup de trei bănci din România
Grup Șerban Holding și subsidiarele au primit un credit sindicalizat în valoare de 73 de milioane de euro pentru refinanțarea ...
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Călătoria cu metroul se scumpește masiv de la 1 ianuarie. Cât vor costa cartelele cu 2 și 10 călătorii
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie ...
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul ...