China are mai mulţi miliardari decât SUA

Numărul miliardarilor din China este pentru prima dată în istorie mai mare decât cel al miliardarilor americani, aceasta în pofida încetinirii ritmului de creştere a celei de a doua economii a lumii, arată un studiu publicat joi de revista de lux Hurun Report, transmite AFP.
Economica.net - joi, 15 oct. 2015, 11:18
China are mai mulţi miliardari decât SUA

Conform acestei publicaţii, China comunistă are în prezent 596 de miliardari în dolari, cu 242 mai mulţi decât anul trecut, ceea ce îi permite să treacă în faţa SUA, prima economie a lumii, care are doar 537 de miliardari. Dacă la cei 596 de miliardari din China continentală se adaugă şi cei 119 miliardari din Hong Kong, Taiwan şi Macau, cifra totală se ridică la 715 miliardari.

‘În pofida încetinirii economiei, cele mai mari averi din China au sfidat contextul economic şi au înregistrat cel mai bun an din istorie’ a declarat preşedintele Hurun Report, Rupert Hoogewerf. Acesta a precizat că Hurun a fost capabil să identifice doar aproximativ 50% din miliardari chinezi, adăugând că 15% din avuţia Chinei este ascunsă de opinia publică.

Raportul scoate totuşi în evidenţă succesele înregistrate de domenii precum comerţul online, entertainment şi alte servicii, în timp ce industriile tradiţionale precum oţelul sau resursele naturale au înregistrat scăderi în ultimul an.

În topul celor mai bogaţi oameni din China, pe prima poziţie este Wang Jianlin, preşedintele Wanda Group, care operează hoteluri, centre comerciale şi săli de cinema, cu o avere de 34,4 miliarde de dolari, în creştere cu 52% comparativ cu anul trecut. Wang Jianlin l-a detronat pe Jack Ma, fondatorul grupului chinez de comerţ online Alibaba Group, cu o avere de 22,7 miliarde de dolari. Pe poziţia a treia se situează Zeng Qinghou, fondatorul grupului de băuturi răcoritoare şi ape minerale Wahaha, cu o avere de 21,2 miliarde de dolari, urmat de Pony Ma, patronul grupului web Tencent, operatorul aplicaţiei de mesagerie mobilă WeChat, cu o avere de 19 miliarde de dolari şi Lei Jun, proprietarul producătorului de smartphone-uri Xiaomi, cu o avere de 14 miliarde de dolari.

Creşterea economică rapidă a Chinei a produs într-o scurtă perioadă de timp mai mulţi miliardari decât în oricare altă perioadă a istorie. Toţi miliardarii chinezi au apărut în ultimul deceniu.

În al doilea trimestru al acestui an, economia chineză a înregistrat un avans de 7% în ritm anual, în scădere faţă de creşterea de 7,4% înregistrată anul trecut, şi există şase mari ca în trimestrul al treilea ritmul de creştere al economiei chineze să coboare sub pragul de 7% pentru prima dată după criza financiară globală.

Te-ar mai putea interesa și
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat......
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...