UE va ridica temporar duminică sancţiunile contra Iranului în domeniul nuclear

Uniunea Europeană va ridica oficial, duminică, sancţiunile contra Iranului în virtutea acordului în domeniul nuclear convenit în luna iulie, dar această măsură va intra în vigoare cel mai devreme la finalul lunii decembrie şi doar dacă Teheranul îşi reduce în mod real programul său nuclear, a anunţat vineri un diplomat occidental, la Bruxelles, relatează agenţia France Presse.
Economica.net - vin, 16 oct. 2015, 16:02
UE va ridica temporar duminică sancţiunile contra Iranului în domeniul nuclear

‘Duminică, UE va adopta cadrul legislativ pentru a ridica toate sancţiunile economice şi financiare legate de dosarul nuclear iranian, dar acesta nu se va aplica decât de îndată ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va stabili detaliile’, ceea ce înseamnă verificarea angajamentelor asumate de Iran pentru reducerea substanţială a programului său nuclear, a spus diplomatul citat.

Decizia aşteptată duminică este, înainte de toate, una formală, întrucât ea constă în adoptarea unor hotărâri ce vizează suspendarea şi, ulterior, ridicarea sancţiunilor economice, financiare şi individuale adoptate de Uniunea Europeană împotriva Iranului în ultimii 10 ani.

Ea marchează o etapă crucială în punerea în practică a acordului istoric semnat în iulie, la Viena, de Iran, pe de o parte, şi ţările din grupul ‘5 plus 1’ (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China şi Germania), pe de altă parte, destinat să împiedice Teheranul să producă bomba atomică, prin garantarea caracterului strict paşnic al programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale impuse începând din 2006.

Etapa de duminică este ‘al doilea jalon important în punerea în aplicare’ a acestui acord, chiar dacă ridicarea sancţiunilor – ce vizează o serie lungă de bănci şi grupuri petroliere din Iran – nu va deveni efectivă decât la finalul lunii decembrie sau la începutul anului viitor, a estimat diplomatul european.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...