Extragerile la Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii septembrie au loc duminică, începând cu ora 17,20

Prima etapă de selecţie a bonurilor fiscale câştigătoare, emise în perioada 1 - 30 septembrie, va avea loc duminică, începând cu ora 17:20, informează Ministerul Finanţelor Publice (MFP), potrivit Agerpres.
Economica.net - Dum, 18 oct. 2015, 06:05
Extragerile la Loteria bonurilor fiscale aferentă lunii septembrie au loc duminică, începând cu ora 17,20

Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică va fi organizată prima etapă de selecţie care va consta în extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

După stabilirea bonurilor fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în ‘Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale’, respectiv pentru verificarea autenticităţii de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

Potrivit sursei citate, extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 17,20, şi va putea fi transmisă în direct de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul MFP, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Companiei Naţionale ‘Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de o lună, iar posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii, precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea ‘Conform cu originalul’, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

MFP precizează faptul că pentru extragerea din data de 16 august în termenul de 30 de zile au fost depuse 15 cereri de revendicare. Totodată, pentru extragerea organizată în data de 20 septembrie a.c. au fost depuse 33 cereri de revendicare a premiilor până la data de 15 octombrie a.c.

Te-ar mai putea interesa și
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit, avertizează specialişti în......
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...