Iohannis: O democraţie nu-şi permite artificii procedurale precum comasarea mai multor legi într-o OUG

România are nevoie de legi clare, coerente şi durabile a declarat, luni, preşedintele Klaus Iohannis, punctând că o democraţie solidă nu-şi permite artificii procedurale de tipul comasării mai multor acte normative fără nicio legătură între ele într-o singură Ordonanţă de urgenţă.
Economica.net - lun, 19 oct. 2015, 18:12
Iohannis: O democraţie nu-şi permite artificii procedurale precum comasarea mai multor legi într-o OUG

El a subliniat că eforturile pentru întărirea mecanismelor democratice trebuie continuate prin creşterea calităţii actului legislativ.

‘Rule of law presupune calitate, transparenţă şi corectitudine în adoptarea actelor normative. Reafirm că România are nevoie de legi clare, coerente şi durabile. O democraţie solidă nu-şi permite schimbări de legislaţie de pe-o zi pe alta şi nici artificii procedurale de tipul comasării mai multor acte normative fără nicio legătură între ele într-o singură Ordonanţă de urgenţă’, a spus şeful statului, la Biblioteca Centrală Universitară unde a participat la celebrarea a 800 de ani de la semnarea documentului Magna Carta.

Iohannis a precizat că trebuie respinse şi tentativele de încălcare a legii şi a afirmat că prioritatea mandatului său vizează consolidarea statului de drept şi întărirea mecanismelor democratice.

‘Statul de drept înseamnă că nimeni nu este mai presus de lege, iar când spunem nimeni aceasta înseamnă nicio putere a statului şi nicio persoană, indiferent de demnitatea publică în care se află, într-un moment sau altul’, a arătat şeful statului.

Klaus Iohannis a mai spus că justiţia a parcurs un proces de schimbare, care a făcut ca întreg sistemul să devină eficient, modern şi performant, şi a pledat pentru continuitate.

‘Un sistem judiciar independent, integru şi imparţial în care drepturile omului sunt respectate pe deplin este unul din pilonii de bază ai unui stat democratic. Justiţia contribuie la însănătoşirea societăţii prin combaterea unor fenomene grave care stagnează evoluţia comunităţii, de tipul corupţiei, precum şi la reechilibrarea raporturilor juridice de drept privat indiferent de natura lor’, a afirmat şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...