Facebook îi va avertiza pe utilizatorii ale căror conturi vor fi accesate ilegal de guverne

Reţeaua de socializare Facebook îi va avertiza pe utilizatorii săi ale căror conturi sunt accesate în mod ilegal de autorităţile şi guvernele unor ţări, informează independent.co.uk, citat de Mediafax.
Economica.net - mar, 20 oct. 2015, 08:29
Facebook îi va avertiza pe utilizatorii ale căror conturi vor fi accesate ilegal de guverne

Reţeaua de socializare va monitoriza orice activitate suplimentară considerată „suspectă” ce vizează conturile utilizatorilor săi şi va transmite acestor persoane un mesaj de avertizare dacă va constata o astfel de activitate. Facebook îi va încuraja pe utilizatori nu doar să îşi schimbe parolele, ci şi să îşi „reconstruiască sau să înlocuiască” sistemele de operare ale computerelor lor, deoarece acestea vor fi cel mai probabil compromise.

Dacă Facebook detectează o activitate în urma căreia contul unui utilizator a fost „compromis de un atac suspectat că a fost comis în numele unui stat”, reţeaua de socializare va publica o notificare în partea de sus a paginii sale principale. Mesajul de avertizare – „Please Secure Your Account Now” („Vă rugăm să vă securizaţi contul acum”) – oferă utilizatorului respectiv o explicaţie asupra faptelor care s-au produs şi îi recomandă acestuia să îşi activeze setările de siguranţă în momentul conectării pe site („login approvals”).

„Login approvals” expediază un mesaj pe telefonul mobil al utilizatorului atunci când cineva încearcă să se conecteze la acel cont folosind un alt dispozitiv. Mesajul respectiv include un cod care va trebui introdus apoi în Facebook, iar acest lucru înseamnă că piraţii cibernetici vor trebui să obţină un acces fizic la acel telefon pentru a putea să acceseze acel cont.

Avertizarea nu înseamnă că Facebook sau sistemele sale au fost compromise, a precizat compania americană. În schimb, mesajul respectiv înseamnă cel mai probabil că dispozitivul mobil sau computerul respectiv au fost infectate cu un „malware” (program informatic conceput pentru infiltrarea şi/sau distrugerea unui computer sau a unei reţele de computere).

Facebook spune că nu va explica însă utilizatorilor avertizaţi motivele care o fac să tragă concluzia că anumite atacuri au fost comise de piraţi cibernetici coordonaţi de anumite guverne. Facebook nu va explica aceste lucruri „pentru a proteja integritatea metodelor şi proceselor” sale. În schimb, reţeaua de socializare va furniza periodic notificări în situaţii în care probele „sprijnă cu fermitate” această concluzie.

Facebook spune că a ales să furnizeze utilizatorilor săi o alertă de avertizare suplimentară despre atacurile cibernetice comandate de către state – spre deosebire de cele comise de simpli infractori, de exemplu – deoarece infracţiunile din prima categorie sunt de obicei mult mai periculoase.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,49 de miliarde de utilizatori activi în fiecare lună.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...