Volkswagen suspendă vânzarea anumitor modele în Europa

Grupul auto german Volkswagen a anunţat miercuri că a suspendat vânzarea în Uniunea Europeană a anumitor modele de autoturisme noi care sunt echipate cu softul care falsifică testele de emisii ale motoarelor diesel, transmite Reuters.
Economica.net - mie, 21 oct. 2015, 13:06
Volkswagen suspendă vânzarea anumitor modele în Europa

Compania a precizat că măsura vizează doar un mic număr de vehicule diesel cu motoare Euro 5 (EA 189) care în prezent sunt disponibile la concesionari. Vehiculele vor fi repuse în vânzare după ce vor fi efectuate modificările necesare, a adăugat un purtător de cuvânt de la Volkswagen.

Săptămâna trecută, Volkswagen a anunţat că va rechema în service aproximativ 8,5 milioane de vehicule diesel aflate în prezent în circulaţie în Uniunea Europeană, care sunt echipate cu un software care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante. Volkswagen a precizat atunci că vehiculele se găsesc în toate cele 28 de state membre ale UE, iar reparaţiile, care vor începe din ianuarie 2016, vor fi gratuite.

Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Unii analişti au estimat că acest scandal ar putea costa Volkswagen până la 35 de miliarde de euro, bani care să acopere rechemarea în service a vehiculelor, amenzile şi procesele. Deocamdată, Volkswagen a anunţat că a pus deoparte 6,5 miliarde de euro pentru a face faţă costurilor acestui scandal, însă potrivit surselor citate de Reuters cea mai mare parte a acestor costuri vor fi trecute în conturile VW, principala divizie a grupului Volkswagen, care ar putea înregistra pierderi pe ansamblul acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S-a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă
S.N. Nuclearelectrica și consorțiul internațional Candu Energy Inc. o companie AtkinsRéalis, Ansaldo Nucleare, Canadian Commercial Corporation și Korea Hydro & Nuclear Power Co au semnat......
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins ...
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...