Republica Moldova: Scenarii posibile în cazul în care guvernul Streleţ va cădea

Guvernul de la Chişinău condus de premierul liberal-democrat Valeriu Streleţ va fi demis, iar partidele proeuropene vor forma o nouă alianţă de guvernare din care va face parte şi grupul lui Iurie Leancă. Acesta este unul din scenariile fericite care s-ar putea contura în cazul demiterii cabinetului Streleţ, după cum apreciază unii analişti de la Chişinău, citaţi de agenţia IPN.
Economica.net - joi, 29 oct. 2015, 07:49
Republica Moldova: Scenarii posibile în cazul în care guvernul Streleţ va cădea

Anatol Ţăranu, directorul Centrului de analiză şi consultanţă ‘Politicon’, consideră că Partidul Liberal Democrat (PLDM), una din cele trei formaţiuni componente ale actualei coaliţii aflate la putere, va rămâne la guvernare, deşi nu se va mai afla pe prima poziţie. ‘Guvernul Streleţ va fi demis. În cadrul alianţei va mai participa încă o formaţiune, cea a Partidului Popular European din Moldova (PPEM, al lui Iurie Leancă, n.red). Aceasta înseamnă că PLDM va fi împins de pe prima poziţie, iar acest loc va fi ocupat de către PD (Partidul Democrat, al lui Marian Lupu, n.red)”, a afirmat Anatol Ţăranu.

Avocatul Pavel Midrigan consideră de asemenea că echipa lui Valeriu Streleţ nu mai are şanse. ”Este clar că guvernul Streleţ nu mai este. Ori este demis, ori pleacă singur. Venirea lui Leancă în coaliţia de guvernare ar însemna destrămarea PLDM, o bună parte din deputaţi ar putea adera la formaţiunea lui Leancă. Dar este clar că grupul lui Leancă va fi un satelit al PD”, a declarat juristul.

Sergiu Ostaf, directorul Centrului Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO), este de părere că, în urma demisiei guvernului Streleţ, ar putea avea loc o resetare a clasei politice aflate la guvernare.”Nu există persoană care nu poate fi schimbată. Fiecare partid ar trebui să facă un pas înapoi şi să lase din ambiţii. Eu cred că vom avea o nouă alianţă proeuropeană. Este foarte important să se dea dovadă de maturitate politică”, a declarat Ostaf, conform agenţiei menţionate.

Parlamentul de la Chişinău urmează să dezbată joi o moţiune de cenzură iniţiată de opoziţia socialistă şi comunistă împotriva guvernului Streleţ, în care actualul premier este acuzat, între altele, de complicitate la actele de corupţie prin sprijinul acordat fostului său şef de partid Vlad Filat, arestat sub acuzaţii de luare de mită şi trafic de influenţă.

Moţiunea a fost semnată de 42 de parlamentari comunişti şi socialişti. Pentru ca guvernul să fie demis sunt necesare 51 de voturi. Potrivit experţilor, voturile lipsă ar putea fi veni din rândul democraţilor care au lăsat să se înţeleagă că şi-ar putea retrage susţinerea pentru guvernul condus de Valeriu Streleţ.

Guvernul Streleţ, învestit la 30 iulie cu susţinerea unei coaliţii majoritare proeuropene, este al treilea executiv pe care Republica Moldova l-a avut în acest an după cabinetele conduse de Iurie Leancă şi Chiril Gaburici.

Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...