Premierul demis Valeriu Streleţ nu doreşte să asigure interimatul. Reacţia UE la destituirea guvernului

Premierul demis Valeriu Streleţ, al cărui guvern a primit un vot de neîncredere joi în parlament, a declarat la postul de televiziune local TV7 că nu doreşte să asigure interimatul funcţiei de prim-ministru şi îşi va depune vineri demisia, relatează portalul IPN.
Economica.net - vin, 30 oct. 2015, 06:49
Premierul demis Valeriu Streleţ nu doreşte să asigure interimatul. Reacţia UE la destituirea guvernului

Potrivit Constituţiei, după adoptarea de către parlament a moţiunii de cenzură, premierul în exerciţiu trebuie să-şi prezinte demisia şefului statului, Nicolae Timofti, în cel mult trei zile. La rândul său, şeful statului va desemna un nou prim-ministru, după consultările cu partidele parlamentare.

Până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern, executivul în exerciţiu îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice. Constituţia Republicii Moldova prevede un termen limită de trei luni pentru formarea noului guvern, din momentul comunicării demisiei prim-ministrului.

Negocierile pentru desemnarea atât a noului premier, cât şi pentru constituirea noii alianţe majoritare se anunţă a fi extrem de dificile, în condiţiile în care Partidul Liberal Democrat (PLDM) se consideră trădat de Partidul Democrat (PD), aliatul său de guvernare, care a votat moţiunea de cenzură alături de socialiştii şi comuniştii din opoziţie. Partidul Liberal, cea de-a treia componentă a coaliţiei de guvernare, s-a abţinut de la vot, ceea ce nu a salvat însă guvernul, a cărui demisie a fost votată cu 65 de voturi din cele 51 necesare.

Deşi nu susţine o viitoare alianţă cu PD, preşedintele interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că se va conforma deciziei partidului dacă formaţiunea va decide altfel. ‘Aş prefera ca PD să-şi continue jocurile fără PLDM. Dar vor decide colegii de partid, iar eu mă voi conforma. Pentru PD va fi o sarcină dificilă să convingă deputaţii din PLDM să formeze o nouă alianţă. Îmi dau seama că partidul va trece prin momente foarte grele, turbulenţe, presiuni’, a declarat fostul premier.

Cu toate acestea, Streleţ, care asigură interimatul PLDM după arestarea lui Vlad Filat, până la Congresul formaţiunii, consideră că partidul pe care îl reprezintă este vinovat de situaţia creată pentru că a făcut prea multe concesii. ‘PLDM a comis multe greşeli atunci când s-a constituit Alianţa (de Integrare Europeană) şi a cedat în privinţa multor lucruri în numele integrării europene. Acum înţelegem că am greşit. Veneau europenii şi ne solicitau să facem coaliţie în numele europenizării’, a afirmat el, adăugând că prin faptul că, la negocieri, Partidului Democrat i-a fost cedat controlul asupra Centrului Naţional Anticorupţie, Parchetului General şi Băncii Naţionale, statul a fost practic ‘capturat’ de PD.

Reacţia UE la destituirea guvernului de la Chişinău

Uniunea Europeană urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei politice din Republica Moldova, după ce parlamentul de la Chişinău a demis joi, printr-o moţiune de cenzură, guvernul premierului Valeriu Streleţ, se afirmă într-o declaraţie a biroului de presă al Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, citată vineri de Europa Liberă.

Pe această cale, Bruxellesul trimite un apel Chişinăului să formeze cât mai rapid un executiv ‘nou şi stabil’, în condiţiile în care Republica Moldova traversează o perioada’dificilă’ pe toate planurile – economic, politic, social.

Mai mult, UE îndeamnă la dialog toate forţele politice şi sociale interesate, pentru a evita adâncirea conflictului, dar şi pentru a lansa reforme structurale ce ar putea reface unitatea la nivel de clasă politică şi societate.

Noul guvern va trebui să lupte cu corupţia, să rezolve criza bancară şi, în acelaşi timp, să negocieze un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), ‘crucial pentru garantarea stabilităţii macroeconomice’ a republicii, se mai arată în declaraţia de presă a biroului coordonatoarei politicii externe europene, Federica Mogherini.

Guvernul de la Chişinău a fost demis joi printr-o moţiune de cenzură iniţiată de opoziţia parlamentară, Partidul Socialist şi Partidul Comunist, dar care a fost votată şi de democraţii din alianţa de guvernare (Alianţa pentru Integrare Europeană -3).

Guvernul premierului Valeriu Streleţ este al treilea demis în acest an, după cele ale lui Iurie Leancă şi Chiril Gaburici.

Conform procedurii, după demisia oficială a guvernului, preşedintele Nicolae Timofti urmează să iniţieze consultări cu grupurile parlamentare pentru identificarea unui candidat la funcţia de premier. Acesta va dispune de 15 zile ca să-şi creeze echipa guvernamentală şi să stabilească programul de guvernare.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...