România ar putea atinge un grad de absorbţie de peste 90% la finalizarea PNDR 2007-2014

România ar putea atinge un grad de absorbţie de peste 90% la finalizarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2014, ceea ce înseamnă peste 9 miliarde de euro atraşi în sector din fonduri europene şi naţionale, a declarat pentru AGERPRES secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), George Turtoi.
Economica.net - vin, 30 oct. 2015, 07:51
România ar putea atinge un grad de absorbţie de peste 90% la finalizarea PNDR 2007-2014

‘Consider că vom avea o absorbţie de peste 90% până la finalizarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2014 – adică sfârşitul anului 2015 – deoarece sumele dezangajate la finele lui 2014 şi începutul acestui an, respectiv cele 800 de milioane de euro, au fost realocate, o parte pe axa 2 de agromediu, iar o parte pentru contractarea unor proiecte de către beneficiarii publici, pentru că ei au finanţare de 100% şi astfel nu vom mai avea surpriza lipsei de cofinanţare pe care am avut-o în cazul beneficiarilor privaţi. (…) Previziunile noastre, ca şi grad de absorbţie, sunt de peste 90% ceea ce înseamnă un total de peste 9 miliarde de euro din fonduri europene şi naţionale’, a spus Turtoi.

Acesta a precizat că suma reziliată în perioada derulării PNDR 2007-2014 se ridică la aproximativ 1,3 miliarde de euro, iar estimările în privinţa dezangajărilor totale, până la închiderea programului, sunt de cel mult un miliard de euro.

‘Rezilierile totale pe proiectele din PNDR 2007-2014 depăşesc 1,3 miliarde de euro, iar noi estimăm să recuperăm peste 240 de milioane de euro din cele 800 de milioane de euro dezangajate la începutul anului. Noi intenţionăm să nu dezangajăm mai mult de un miliard de euro pe întreg PNDR 2007-2014. Nu putem să atingem o absorbţie de 100% pentru că pe axa 2, cea de agromediu, fermierii au avut posibilitatea să îşi închidă angajamentele prematur, înainte de anul 5 şi să le deschidă din nou pe noul program (PNDR 2014-2020 n.r.), dacă se încadrează pe noile reguli. (…) Faţă de cele 280 de milioane de euro cât era estimată plata pe agromediu am ajuns să acoperim cu cererile depuse doar 70 de milioane de euro. Şi chiar nu am mai avut unde să realocăm aceşti bani, în ultimul an, astfel încât să reuşim să-i absorbim în totalitate’, a adăugat oficialul MADR.

De la demararea PNDR în anul 2008, AFIR a primit şi verificat peste 150.000 cereri de finanţare, în valoare de peste 18,5 miliarde de euro, dintr-un total disponibil din fonduri europene de 5,9 miliarde de euro, numai pentru finanţarea proiectelor de investiţii.

PNDR 2007 – 2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR este de 9,67 miliarde de euro, pentru perioada 2007 – 2013, bani care trebuiau contractaţi până la finele lui 2013, dar care mai pot fi plătiţi până la sfârşitul lui 2015.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat duminică pentru Wall Street Journal că va da prioritate punerii în......
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...