Republica Moldova: Democraţii, liberalii şi deputaţii neafiliaţi au avut o primă întâlnire pentru formarea unei noi coaliţii

Partidul Democrat (PDM), Partidul Liberal (PL) şi deputaţii neafiliaţi din parlamentul Republicii Moldova au avut, vineri după-amiază, prima întrevedere pentru formarea unei noi coaliţii de guvernare, informează Radio Chişinău, preluat de Agerpres.
Economica.net - vin, 30 oct. 2015, 17:00
Republica Moldova: Democraţii, liberalii şi deputaţii neafiliaţi au avut o primă întâlnire pentru formarea unei noi coaliţii

La reuniune nu a participat Partidul Liberal Democrat (PLDM), care a anunţat că va decide în zilele următoare dacă va participa sau nu la formarea unei noi alianţe.

Întrevederea a durat aproximativ o oră, iar la finalul ei politicienii au declarat că este nevoie de o nouă majoritate proeuropeană şi i-au invitat pe liberal-democraţi să se alăture discuţiilor.

Liderul PDM, Marian Lupu, a subliniat că o nouă majoritate parlamentară trebuie formată în cel mai scurt timp posibil.

La rândul său, liderul Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă, care conduce grupul parlamentarilor neafiliaţi, a atenţionat că, în cazul în care nu va fi formată urgent o majoritate, Republica Moldova se va confrunta cu probleme şi mai grave.

Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a insistat că partidul său nu va participa la o coaliţie cu partidele de stânga şi nici nu va accepta un guvern minoritar.

Anterior, preşedintele interimar al PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că nu şi-ar dori o nouă coaliţie alături de democraţi, dar decizia va fi luată zilele viitoare în cadrul unei reuniuni a formaţiunii sale.

Guvernul condus de Valeriu Streleţ a fost demis joi, în urma unei moţiuni de cenzură iniţiate de socialişti şi de comunişti şi susţinute de Partidul Democrat, una din formaţiunile aflate la putere, într-un moment în care tensiunile din alianţa proeuropeană fuseseră amplificate de arestarea fostului premier Vlad Filat.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...