Cum ne inundă ungurii cu energie ieftină produsă chiar în România

În fiecare zi, mii de MW trec din Ungaria în România, către clienţii locali, alimentând conturile traderilor din ţara vecină cu milioane de euro în fiecare lună. Firmele ungureşti, în multe cazuri, cumpără energia pe care o exportă chiar de la noi. Operează pe Piaţa de Ziua Următoare, o piaţă pentru speculaţii. Energie ieftină, în principal eoliană, cumpărată în orele de gol, noaptea, în intervalul 0 – 6, când preţul este mic, şi revândută seara, când preţurile sunt mari, maximizându-şi astfel profiturile. Invers, exporturile noastre către Ungaria aproape că nu există: până în 300-400 de MW pe zi, câteodată chiar 20 sau 30 de MW, o cantitate insignifiantă dacă avem în vedere că importurile de energie din Ungaria depăşesc, zi de zi, 2.000, chiar 3.000 de MW.

Paradoxal este că, pe medie, preţul energiei din România este semnificativ mai mic faţă de cel din Ungaria. Potrivit datelor Transelectrica pentru cuplarea Pieţelor de Ziua Următoare, preţul energiei în Ungaria este constant cu 10 -15% peste cel din România. Pe tipuri de energie preţurile diferă, în timpul golului (de noapte) costă 32 de euro/MWh în România şi 37 de euro/MWh în Ungaria. Banda costă 38 de euro/MWh, faţă de 44 de euro, iar în timpul „vârful” costă 43,81 euro, faţă de 50,28 euro. Practic, noi am trebui să exportăm masiv energie în Ungaria, bazându-ne pe faptul că a noastră este mai ieftină şi, pe principiul cererii şi ofertei, şi-ar găsi cu uşurinţă loc pe piaţa vecină. Totuşi, este chiar invers.

Ungurii achiziţionează cantităţi mari de energie, la preţuri foarte bune, speculând dorinţa producătorilor români de a vinde la orice preţ energia pe care o produc, pentru că la noi oricum este supraproducţie, o cumpără, o împachetează cu altă energie de la ei, apoi o vând înapoi firmelor din România seara, când preţurile sunt bune şi în România.

Dar nu acesta este principalul motiv pentru care avem o relaţie comercială energetică zilnică este profund deficitară cu ungurii, deşi anual balanţa este echilibrată. În fapt, România nu are capacitatea fizică de export mai mare de 14-16 MW orari. Nu trece mai mult curent pe relaţia export pe firele Transelectrica. În timp ce, invers, „ţeava” este de peste 10 ori mai mare. Exemplificăm doar cu situaţia de ieri, deşi, şi în restul timpului, situaţia este aceeaşi. Ieri, 2 noiembrie, capacitatea de transfer pe relaţia România-Ungaria era de 14 MW, în fiecare oră, 336 de MW pe zi. Fizic, s-au exportat doar 210 MW. Pe relaţia Ungaria – România, capacitatea disponibilă a fost de 1.336 de MW, în fiecare oră, adică 32.064 de MW, pentru toată ziua. S-au importat peste 2.000 de MW.

„Ungaria este o ţară net importatoare de energie, pe termen lung. Din acest motiv, când se licitează capacitate, ungurii cumpără tot ce e disponibil, de la noi, pentru import. Lucrează cu contracte pe termen lung, aproape exclusiv. În schimb, noi rezervăm capacitate de import pe termen scurt, pentru piaţa PZU. Aşa se explică că, ce avem noi capacitate de export, sunt cantităţi insignifiante. Invers, pe import, există cantităţi mult mai mari. E o piaţă de oportunitate, ăsta-i adevărul”, explică Octavian Lohan, director-adjunct Transelectrica şi directorul Dispeceratului Energetic Naţional.

Piaţa energiei electrice din România este cuplată, de la începutul acestui an, cu pieţele din Ungaria, Slovacia, Cehia. Preţurile de pe aceste pieţe sunt mult mai mari decât la noi.

Cu cea mai ieftină energie din regiune, România a devenit furnizor pentru toţi vecinii. Un lucru bun, la prima vedere, numai că această performanţă se face pe banii noştri. În acelaşi timp însă, ceilalţi producători de energie, complexurile energetice, Hidroelectrica, Nuclearelectrica vând mai puţin şi la preţuri mai mici, aproape de costurile de producţie.

România are un mix echilibrat de energie. O treime din producţie este hidro, o treime termo, restul fiind energie nucleară şi energie „verde”. Energia „verde” şi cea nucleară au prioritate la preluare în sistem. Populaţia consumă anual circa 11 TWh din cele mai ieftine surse de energie: hidro şi nucleară.

România a atins, în 2014, o performanţă nemaîntâlnită în istoria sa: în fiecare zi din an, a fost net exportatoare de energie electrică. Balanţa schimburilor comerciale de energie începuse să fie favorabilă ţării noastre din 2012, trendul s-a accentuat în 2013, dar anul trecut, zi de zi, exporturile de energie au depăşit importurile cu cel puţin 800 MW orari, ajungând până la vârfuri excedentare de 1.600 – 1.700 de MWh. Per total, în 2014, s-au exportat peste 6 TWh, circa 12% din toată energia produsă în România, în valoare de aproximativ 220 de milioane de euro, dacă luăm în calcul un preţ mediu al energiei pe bursă de 37 de euro/MWh.

Principalii clienţi pentru energia produsă în România sunt statele vecine, Ungaria, Serbia, Bulgaria.
Şi în prima jumătate a acestui an România a fost net exportatoare de electricitate, chiar dacă livrările au fost mai scăzute decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Performanţa la export, în materie de producţie, a industriei energetice locale este atribuibilă în totalitate sectorului de producţie de energie regenerabilă şi traderilor. Fiecare MWh exportat a fost produs fie într-un parc eolian, fie într-un parc fotovoltaic din România. Explicaţia este simplă: această energie este cea mai ieftină, deci competitivă la export. Este ieftină pentru că este subvenţionată de toţi consumatorii de curent din România prin sistemul certificatelor verzi. Prin lege, fiecare MWh produs în centralele eoliene şi solare este preluat automat în sistem şi primeşte subvenţie. MWh eolian primeşte jumătate de certificat verde, iar cel solar trei certificate.

Dacă firmele ce administrează parcuri eoliene şi fotovoltaice produc cea mai ieftină de energie, de exportul ei se ocupă traderii, atât locali, cât şi zonali, care au birouri în mai toate ţările din regiune şi care tranzacţionează permanent cantităţi mari de energie. Niciun MWh exportat din România nu a fost produs de către o altă centrală decât una din sectorul regenerabilelor.

România are instalaţi circa 5.000 de MW în centrale eoliene şi solare, la o capacitate totală de producţie, care include şi termocentrale vechi, cu o tehnologie depăşită, ce sunt pornite doar ocazional, de 20.000 de MW.