Pe şosele, emisiile de oxid de azot pot fi de nouă ori mai ridicate decât limita legală, a anunţat luni EPA. Printre modelele amintite de EPA se află sedanul Audi A6, A7, A8, SUV-ul Audi Q5, VW Touareg şi Porsche Cayenne.
Volkswagen AG a dezminţit acuzaţiile autorităţilor SUA.
Comisia Europeană a cerut tuturor statelor care au stabilit că vehiculele VW îndeplinesc normele UE să efectueze investigaţiile necesare şi să prezinte rapoarte detaliate.
‘Vrem rapid clarificări dar, tot atât de important, avem nevoie de tabloul complet’, a declarat Lucia Caudet, purtător de cuvânt al CE.
De la începutul scandalului emisiilor, în 18 octombrie, VW a pierdut aproape 20 miliarde de euro (22 miliarde de dolari) din capitalizarea bursieră. Marţi dimineaţă, acţiunile Volkswagen au scăzut cu 5% la Bursa de la Frankfurt.
Reprezentanţii VW au recunoscut luna trecută că au falsificat datele la testele din SUA privind emisiile vehiculelor şi au anunţat că 11 milioane de vehicule diesel cu motoare de patru cilindri vândute în întreaga lume au fost echipate cu sisteme electronice speciale, pentru evitarea standardelor referitoare la poluare.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.