Dumitrescu, Tradeville: Nu văd un efect negativ accentuat în privinţa bursei locale, după anunţul de demisie al premierului

Decizia premierului Victor Ponta de a demisiona nu va avea un efect negativ accentuat în ceea ce priveşte bursa locală, ci mai degrabă va conduce la o limitare a potenţialului de creştere, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general adjunct al firmei de brokeraj Tradeville, Ovidiu Dumitrescu.
Economica.net - mie, 04 nov. 2015, 12:52
Dumitrescu, Tradeville: Nu văd un efect negativ accentuat în privinţa bursei locale, după anunţul de demisie al premierului

‘Din păcate, Bursa de Valori Bucureşti a beneficiat de performanţele economice recente ale României într-o măsură mult mai mică decât piaţa de obligaţiuni emise de guvernul local. Ca atare, în cazul în care schimbarea de guvern s-ar desfăşura în mod dezorganizat sau ar conduce la alegeri anticipate fără vreun favorit clar, m-aş aştepta ca majoritatea capitalurilor speculative să plece tot de pe piaţa de obligaţiuni’, a adăugat Ovidiu Dumitrescu.

Directorul general adjunct al firmei de brokeraj Tradeville a precizat că nu se aşteaptă la un efect negativ accentuat în ceea ce priveşte bursa locală ci, mai degrabă, la o limitare a potenţialului de creştere.

‘Sigur că şi investitorii pe bursă şi-ar putea dori să îşi protejeze o parte din capitalurile investite, însă creşterile de anul acesta au fost, cu câteva excepţii, destul de slabe. Abia în ultimele câteva săptămâni s-a putut nota o oarecare efervescenţă pe Bursa de la Bucureşti. Prin urmare, nu văd un efect negativ accentuat în ceea ce priveşte bursa locală ci, mai degrabă, o limitare a potenţialului de creştere’, a subliniat Dumitrescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, la Palatul Victoria, că îşi depune mandatul de la conducerea Guvernului.

Peste 15.000 de persoane din Bucureşti şi alte câteva sute din ţară, în special tineri, au protestat, marţi, cerând demisiile premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea şi a primarului sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, după incendiul care s-a produs vineri seară în clubul bucureştean Colectiv. Protestul a fost organizat pe reţelele sociale şi a venit la patru zile de la incendiul în care au murit 32 de tineri, iar peste 140 au fost răniţi.

Manifestaţii au avut loc şi la Iaşi, Constanţa, Brăila, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Cluj-Napoca, Ploieşti, Miercurea Ciuc şi Braşov. La Alba Iulia, aproximativ 1.000 de persoane au participat la un marş al tăcerii, iar la Cluj-Napoca câteva sute au participat la o slujbă de pomenire oficiată de mitropolitul Andrei Andreicuţ pentru tinerii morţi în incendiul de la Colectiv. Zeci de sibieni s-au rugat, marţi seara, în Piaţa Mare din Centrul istoric al municipiului pentru victimele din Colectiv şi au aprins lumânări.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...