Fitch Ratings: Nu ne aşteptăm ca demisia premierului să aibă impact asupra perspectivei de rating a României

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings consideră că demisia premierului Victor Ponta nu va avea un impact semnificativ asupra perspectivei 'stabile' asociată ratingului de ţară, a declarat pentru Agerpres Kit Ling Yeung, Associate Director la Fitch Ratings.
Economica.net - mie, 04 nov. 2015, 14:39
Fitch Ratings: Nu ne aşteptăm ca demisia premierului să aibă impact asupra perspectivei de rating a României

‘Nu ne aşteptăm ca demisia primului-ministru să aibă un impact semnificativ asupra perspectivei ratingului deoarece factorul cheie care influenţează ratingul, după cum am subliniat în ultimul nostru raport din luna august, este legat de o eventuală relaxare fiscală care ar pune în pericol stabilitatea finanţelor publice sau stabilitatea macroeconomică’, afirmă Kit Ling Yeung.

Analistul precizează că perspectiva stabilă atribuită de Fitch preconizează o anumită relaxare fiscală în perioada 2016-2017 având în vedere Codul Fiscal adoptat recent. Dat fiind consensul puternic manifestat de toate partidele în septembrie, atunci când a fost adoptat Codul, Fitch nu se aşteaptă ca documentul să fie modificat.

‘Fitch consideră că şansa de a avea alegeri anticipate este puţin probabilă, în acest moment, având în vedere că ne aflam deja în ciclul electoral pentru alegerile parlamentare din 2016’, a afirmat Kit Ling Yeung.

Fitch se aşteaptă în continuare la o creştere economică a României, în medie, de 3,6% pentru perioada 2016-2017.

În luna august, Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung, în valută şi în monedă locală, la BBB-/BBB, cu perspectivă stabilă.

‘Reconfirmarea rating-ului şi perspectivei stabile a României e susţinută de situaţia foarte bună a finanţelor publice, ţara noastră poziţionându-se favorabil comparativ cu statele din regiune cu acelaşi rating, cu o proiecţie a deficitului bugetar pentru 2015 de -1,8% din PIB, sub nivelul de -2,5% înregistrat în cazul statelor cu rating BBB şi cu un nivel al datoriei publice de 40,6% din PIB, de asemenea sub nivelul de 43,1% aferent statelor cu acelaşi rating. În acelaşi timp, un alt factor de susţinere a reafirmării ratingului şi perspectivei pentru România îl reprezintă aşteptările pozitive privind creşterea economică în următorii trei ani’, preciza Ministerul Finanţelor într-un comunicat transmis la finele lunii august.

Te-ar mai putea interesa și
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite agenția germană de presă DPA, relatează Agerpres....
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...