Petrom trece pe pierdere în T3. Profitul a scăzut cu 59% în primele nouă luni

PETROM a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 999 milioane de lei, în scădere cu 59% comparativ cu cel consemnat în perioada similară din 2014, care s-a ridicat la 2,407 miliarde lei, conform rezultatelor financiare publicate joi de companie. OMV Petrom a înregistrat pierderi de 43 de milioane de lei în al treilea trimestru din cauza scăderii preţurilor la ţiţei cu aproximativ 50% faţă de perioada similară de anul trecut.
Economica.net - joi, 05 nov. 2015, 07:46
Petrom trece pe pierdere în T3. Profitul a scăzut cu 59% în primele nouă luni

PETROM – Vânzările grupului au scăzut, în perioada ianuarie-septembrie, cu 16%, până la 13,63 miliarde de lei, de la 16,20 miliarde lei în aceeaşi perioadă din 2014, în timp ce investiţiile s-au diminuat cu 33%, totalizând circa 3 miliarde lei, de la 4,48 miliarde lei anul trecut.

„În primele nouă luni din 2015, performanţa financiară a Grupului a fost sever afectată de scăderea cu aproximativ 50% a preţurilor ţiţeiului comparativ cu perioada similară a anului precedent. Într-un mediu de piaţă cu preţuri mici la ţiţei ce ar putea dura, am decis să ne reducem estimările privind preţul viitor al ţiţeiului, ceea ce a determinat ajustări de depreciere ale unor active din segmentul Upstream. Efectul negativ din Upstream a fost doar parţial compensat de rezultatele bune din Downstream, datorate modelului nostru de afaceri integrat şi susţinute de marjele de rafinare îmbunătăţite, precum şi de cererea de produse crescută (…)”, a declarat directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Ce a făcut Petrom în primul semestru din 2015

Petrom a înregistrat un profit net de 1,04 miliarde de lei, în primul semestru din 2015, în scădere cu 25% faţă de primul semestru din 2014

Ce a făcut Petrom în al doilea trimestru din 2015

PETROM a înregistrat un profit net de 693 de milioane de lei în al doilea trimestru din 2015, creştere de 123%, faţă de al doilea trimestru din 2014 (311 milioane de lei).

Potrivit datelor companiei, profitul înainte de plata taxelor şi impozitelor (EBIT), excluzând elementele speciale, a scăzut cu 71%, în trimestrul III din acest an, comparativ cu trimestrul anterior, înregistrând valoarea de 416 milioane lei, fiind determinat de preţurile semnificativ mai mici realizate la ţiţei, scăderea volumelor vânzărilor şi creşterea cheltuielilor cu amortizarea.

Cheltuielile de explorare au crescut la valoarea de 62 milioane lei, reflectând în principal achiziţiile de seismică onshore şi studiile geologice şi geofizice. OMV Petrom a decis să îşi revizuiască estimările privind preţul ţiţeiului, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

„În momentul de faţă, estimările de preţ pentru ţiţeiul Brent sunt 55 USD/bbl pentru 2016, 70 USD/bbl pentru 2017, 80 USD/bbl pentru 2018 şi 85 USD/bbl începând cu 2019. Aceste estimări revizuite au determinat ajustări de depreciere, în principal pentru activele aferente producţiei, recunoscute la sfârşitul T3/15. EBIT-ul raportat pentru T3/15 a fost de (407) milioane lei, reflectând elemente speciale în valoare de (823) milioane lei, în principal ca urmare a reducerii estimărilor privind preţul ţiţeiului şi a restructurării de personal”, se precizează în comunicatul OMV Petrom.

La capitolul costuri de producţie, exprimate în dolari americani/bep, Grupul petrolier raportat o scădere de 20% în T3 din 2015 faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, în principal datorită efectelor favorabile ale cursului de schimb valutar, costurilor mai mici cu serviciile şi personalul, precum şi reducerii impozitului pe construcţii în România de la 1,5% la 1%.

În România, la nivelul trimestrului III din acest an, costurile de producţie exprimate în dolari americani/bep s-au diminuat cu 18%, la 12,86 USD/bep, în timp ce, exprimate în lei/bep, au înregistrat valoarea de 51,23 lei/bep, cu 3% mai mici comparativ cu nivelul din T3 din 2014.

Investiţiile de explorare au fost, în aceeaşi perioadă, de 321 milioane lei, comparativ cu valoarea de 370 milioane lei raportată în al treilea trimestrul din anul anterior, reflectând în special campania de foraj în zona de adâncime a Mării Negre.

Producţia zilnică de hidrocarburi a fost de 173,6 mii bep/zi, iar în România de 164,7 mii bep/zi, în timp ce producţia totală a fost de 15,97 milioane bep (România: 15,15 milioane bep), cu 3% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

În plus, producţia internă de ţiţei şi condensat s-a situat la 6,85 milioane bbl, cu 2% sub nivelul consemnat în T3 din 2014, în principal din cauza declinului natural.

Producţia internă de gaze a scăzut, în T3 din 2015, la 8,30 milioane bep faţă de 8,64 milioane bep, în T3 din 2014, sondele noi intrate în producţie şi reparaţiile capitale efectuate în perioada anterioară la zăcământul Bustuchin compensând numai parţial impactul reparaţiilor capitale planificate şi al lucrărilor de suprafaţă efectuate în T3/15 la zăcământul Totea Deep, precizează compania.

Cererea de gaze naturale din România va fi în 2015 sub nivelul din 2014

OMV Petrom estimează că cererea de gaze din România în acest an va fi sub nivelul consemnat în 2014, situaţie care va duce la creşterea concurenţei şi la o presiune suplimentară asupra preţurilor şi a marjelor.

„Piaţa de gaze şi electricitate, precum şi cadrul de reglementare din România, se estimează că se vor menţine volatile, ceea ce ar putea influenţa negativ rezultatele financiare şi operaţionale ale Grupului. Estimăm cererea de gaze naturale din România în 2015 să fie sub nivelul din 2014, ceea ce va conduce la creşterea concurenţei şi la o presiune suplimentară asupra preţurilor şi a marjelor. Pe piaţa de energie electrică, ne aşteptăm ca cererea în 2015 să fie relativ stabilă comparativ cu 2014, iar preţurile să crească uşor, în timp ce marjele medii vor înregistra valori scăzute”, se menţionează într-un comunicat al companiei.

De asemenea, OMV Petrom se aşteaptă ca preţul mediu al ţiţeiului Brent să înregistreze o valoare medie de 5-60 dolari/baril în acest an.

„În T4/15, se estimează că marjele de rafinare vor scădea faţă de nivelul înregistrat în primele nouă luni din 2015, ca efect al scăderii sezoniere a cererii şi al persistenţei supracapacităţii de rafinare pe pieţele europene. În comerţul cu amănuntul, se preconizează că preţurile mai reduse ale produselor petroliere, ca efect al scăderii cotaţiilor ţiţeiului, vor susţine cererea, însă concurenţa se va menţine crescută”, spune OMV Petrom.

Potrivit companiei, câteva amendamente ale cadrului general de taxare din România au fost aprobate şi vor intra în vigoare în perioada 2016 – 2017.

„Impozitul pe construcţii este vizat a se menţine la nivelul de 1% pe parcursul anului 2016 şi a fi eliminat începând cu anul 2017. În plus, conform declaraţiilor autorităţilor, se preconizează măsuri suplimentare în ceea ce priveşte sistemul de taxare pentru activitatea de explorare şi producţie, consultări publice urmând să aibă loc înainte de punerea în aplicare a noilor măsuri. În plus, aşa cum am subliniat şi în trecut, investiţiile viitoare rămân dependente de un cadru fiscal şi de reglementare stabil şi favorabil investiţiilor pe termen lung, precum şi de fundamentele de piaţă adecvate”, explică OMV Petrom.

Investiţiile OMV Petrom au scăzut cu 33,1%, la aproape 3 miliarde lei, în primele nouă luni

Investiţiile OMV Petrom au fost de 2,997 miliarde lei, în primele nouă luni din acest an, în scădere cu 33,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

‘Investiţiile în segmentul Upstream (2,790 miliarde lei) au reprezentat 93% din valoarea totală înregistrată în primele nouă luni, fiind cu 25% sub nivelul celor din perioada 1-9/14, reacţia promptă la scăderea preţului la ţiţei conducând la prioritizarea investiţiilor. Investiţiile din Upstream au fost direcţionate către proiectele integrate de redezvoltare a zăcămintelor, lucrări de reparaţii capitale, forajul sondelor de dezvoltare, precum şi către proiectul Neptun Deep. Investiţiile în Downstream Oil (199 milioane lei) au scăzut semnificativ comparativ cu perioada 1-9/14 (694 milioane lei), ca urmare a finalizării programului de modernizare a rafinăriei Petrobrazi. Investiţiile au fost în mare parte direcţionate către programul de optimizare a reţelei de depozite de produse petroliere (lucrări de reconstrucţie la terminalul din Cluj). De asemenea, au fost alocate fonduri proiectelor de eficientizare, precum şi celor de conformitate cu cerinţele legale şi de mediu’, informează compania.

Comparativ cu 31 decembrie 2014, activele totale s-au menţinut la aproximativ acelaşi nivel, respectiv la valoarea de 43,120 miliarde lei.

‘Capitalurile proprii au crescut, comparativ cu 31 decembrie 2014, atingând valoarea de 27,371 miliarde lei la 30 septembrie 2015, ca urmare a profitului net generat în perioada curentă parţial contrabalansat de distribuirea de dividende pentru anul financiar 2014. Indicatorul capital propriu la total active al Grupului s-a menţinut la nivelul de 63% la sfârşitul lunii septembrie 2015 (31 decembrie 2014: 63%). Împrumuturile purtătoare de dobânzi au scăzut uşor de la 1,863 miliarde lei la 31 decembrie 2014 la 1,786 miliarde lei la 30 septembrie 2015, ca urmare a rambursărilor parţiale efectuate în primele nouă luni ale anului 2015 şi a aprecierii leului în raport cu euro între sfârşitul lui 2014 şi sfârşitul lui T3/15’, spune OMV Petrom.

Datoriile Grupului, altele decât împrumuturile purtătoare de dobânzi, au scăzut cu 294 milioane lei, în contextul plăţilor efectuate în urma finalizării controlului fiscal din OMV Petrom şi a reducerii datoriilor comerciale, parţial contrabalansate de creşterea provizioanelor de dezafectare (ca urmare a modificării parametrilor şi a ratelor de actualizare). Datoria netă a Grupului OMV Petrom a crescut de la 890 milioane lei la 31 decembrie 2014 la 1,253 miliarde lei la 30 septembrie 2015.

În consecinţă, gradul de îndatorare a crescut la 4,6%, de la 3,3% la 31 decembrie 2014.

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate cu circa 780 benzinării, la sfârşitul lui 2014. 

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...