‘Rezultatul a fost susţinut de rezultatele semnificativ mai bune înregistrate de diviziile de retail şi IMM-uri, precum şi de reducerea drastică a efectelor excepţionale comparativ cu anul trecut. Profitabilitatea s-a îmbunătăţit în toate ţările, cu excepţia Croaţiei, unde rezultatul net s-a deteriorat considerabil pe fondul provizioanelor constituite pentru conversia întregului portofoliu de credite în franci elveţieni, impusă prin legislaţie’, precizează grupul bancar.
Activele totale au crescut cu 2,5% faţă de finalul anului trecut, la 201,2 miliarde euro, la 30 septembrie 2015, în principal datorită revigorării creditării. Portofoliul de credite acordate clienţilor a avansat cu 3,1% comparativ cu sfârşitul anului 2014, la 124,5 miliarde euro, pe fondul majorării creditării cu 7,5% a companiilor mari, cu 3,7% a IMM-urilor şi cu 2,9% a persoanelor fizice şi microîntreprinderilor.
Costurile de risc s-au redus substanţial în primele nouă luni din 2015, în scădere cu 67,6% comparativ cu perioada similară din 2014, la 518,4 milioane euro, reflectând îmbunătăţirea calităţii activelor şi scăderea provizioanelor înregistrate în România şi Ungaria.
De asemenea, depozitele clienţilor au crescut cu 2,3% la 9 luni, la 125,4 miliarde euro, ceea ce demonstrează capacitatea solidă a Erste de a atrage depozite şi de a susţine independenţa financiară a grupului. Raportul credite/depozite a rămas stabil, la 99,3%, precizează Erste Group.
Calitatea activelor a continuat să se îmbunătăţească uniform pe toate segmentele de baza (retail, IMM-uri şi companii mari) şi în toate ţările, iar ponderea creditelor neperformante în totalul împrumuturilor a scăzut considerabil, de la 8,5% la finalul anului trecut la 7,4% la 30 septembrie 2015. În plus, rata de acoperire a creditelor neperformante a crescut de la 68,9% la 69,2%, cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimii şapte ani.
Capitalul total (conform IFRS) s-a majorat semnificativ, de la 13,4 miliarde euro, la 31 decembrie 2014, la 14,4 miliarde euro, la sfârşitul lunii septembrie 2015, iar rata de solvabilitate a crescut de la 15,7% la 16,8%. Indicele capitalului comun de rang 1 consolidat (Basel 3 implementat integral) a avansat de la 10,6% la 11,6%, datorită îmbunătăţirii puternice a profitabilităţii în primele nouă luni din 2015 şi reducerii marginale a activelor ponderate la risc la 100,4 miliarde euro.
În ceea ce priveşte eficienţa operaţiunilor grupului bancar, aceasta este demonstrată de raportul cost/venit de 56,0% în primele nouă luni din 2015 faţă de 54,5% în perioadă similară din 2014. Cheltuielile administrative s-au majorat atât pe fondul creşterii numărului de angajaţi, cât şi al majorării costurilor generate de reglementări, care includ contribuţiile pentru 2015 la fondul de asigurare a depozitelor introdus în Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, menţinerea contextului caracterizat de dobânzi reduse a continuat să afecteze profitul operaţional. Cheltuielile administrative au crescut în primele nouă luni din 2015 cu 2,5% faţă de perioada similară din 2014, la 2,852 miliarde de euro, în timp ce venitul operaţional a scăzut uşor, cu 0,5%, la 5,091 miliarde de euro. Prin urmare, profitul operaţional s-a situat la 2,239 miliarde de euro, faţă de 2,334 miliarde de euro la 9 luni din 2014.
Din punct de vedere al perspectivelor, potrivit lui Erste Group, contextul operaţional se anunţă favorabil creşterii creditării. Estimările privind creşterea economică se situează între 2% şi 4% pentru toate pieţele de bază din ECE, cu excepţia Croaţiei, pe fondul majorării cererii interne. Perspectivele de creştere economică pentru Austria se plasează sub 1%, consideră grupul bancar.
Previziunile privind profitul operaţional indică reducerea cu o cifră în jur de 5%, în timp ce estimările arată avansul creditării cu până la 5%. Se previzionează că taxele pe operaţiunile bancare vor însuma aproximativ 320 milioane euro, inclusiv contribuţiile realizate concomitent la nivel naţional şi european pentru fondul european de rezoluţie bancară şi pentru fondurile de garantare a depozitelor. Discuţiile pe tema taxei bancare cu Guvernul Austriei sunt încă în desfăşurare, precizează Erste Group.
‘Majoritatea pieţelor noastre de bază au înregistrat creşteri economice solide în acest an şi subsidiarele noastre au continuat să-şi îmbunătăţească rezultatele. Austria, Republica Cehă şi Slovacia rămân pilonii profitabilităţii noastre şi România recuperează rapid. Cu toate acestea, conversia obligatorie a creditelor în franci elveţieni în Croaţia a determinat un impact negativ de 144,9 milioane euro. Privind spre viitor, având în vedere rezultatele bune raportate la nouă luni, suntem încrezători că ne vom atinge obiectivele pentru 2015 pe care ni le-am stabilit la începutul anului’, a declarat directorul general al Erste Group, Andreas Treichl.