ANI a constatat incompatibilitatea, existenţa conflictului de interese sau suspiciuni de corupţie la 25 de aleşi locali

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat vineri că a constatat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunilor de conflict de interese, fals în declaraţii sau infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie,în cazul a 25 de aleşi locali.
Economica.net - vin, 06 nov. 2015, 16:10
ANI a constatat incompatibilitatea, existenţa conflictului de interese sau suspiciuni de corupţie la 25 de aleşi locali

Printre cei vizaţi se numără preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Mihai Adrian Ştef, suspectat de conflict de interese penal şi infracţiuni asimilate celor de corupţie.

‘În exercitarea atribuţiilor de serviciu, a participat la vizarea/ semnarea/ aprobarea mai multor documente prin care s-a obţinut un folos patrimonial în valoare de 1.233.380,92 lei de către SC Folda Security România, societate în cadrul căreia a deţinut calitatea de asociat şi funcţia de administrator. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese (…) şi a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie’, se arată într-un comunicat al ANI transmis vineri AGERPRES.

În plus, la data de 21 martie 2014, ANI a constatat faptul că Ştef s-a aflat în stare de incompatibilitate, ca urmare a deţinerii simultane de funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale.

ANI a mai constatat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă sau indicii privind posibila săvârşire a unor infracţiuni în cazul a opt primari, nouă viceprimari, un consilier judeţean, cinci consilieri locali şi un fost consilier local.

În cazul primarului oraşului Buftea, Gheorghe Pistol, s-a constatat existenţa unor suspiciuni de conflict de interese penal.

‘În exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta a semnat un contract de asistenţă juridică şi un număr de nouă acte adiţionale încheiate între Primăria oraşului Buftea şi SCP Vlad, Minea, Cenuşe şi Asociaţii – SCA, prin care s-a obţinut un folos patrimonial în cuantum de 277.320 de lei pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură. Persoana evaluată a încheiat, în calitate de persoană fizică, contracte de asistenţă juridică în vederea reprezentării în instanţă cu SCP Vlad, Minea, Cenuşe şi Asociaţii – SCA’, se arată în comunicat.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.

În cazul lui Varga Attila, primarul comunei Estelnic din judeţul Covasna, ANI a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 – 3 octombrie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de primar şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale. În aceeaşi situaţie se află şi Lukacs Robert, primarul comunei Lemnia din judeţul Covasna, întrucât din 13 iunie 2012 deţine simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică.

Tot în incompatibilitate se află alţi patru edili din judeţul Covasna. Este vorba de primarul comunei Sânzieni, Balogh Tibor, primarul comunei Dalnic, Bartok Ede Otto, primarul comunei Chinchiş, Santa Gyula, şi primarul comunei Mereni, Molnar Istvan, care în paralel cu funcţia administrativă au avut sau au calitatea de comerciant sau persoană fizică autorizată.

În cazul primarului comunei clujene Caşeiu, Silviu Boldor, ANI a constatat existenţa conflictului de interese administrativ şi penal.

‘În calitate de primar, Boldor Silviu a aprobat şi semnat mai multe documente privind reluarea activităţii şi promovarea într-o funcţie superioară a soţiei acestuia, Boldor Anca Viorica, în cadrul primăriei comunei Caşeiu. Totodată, Boldor Silviu a aprobat şi semnat documentele prin care angajaţii instituţiei, printre care şi soţia acestuia, au primit un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă’, se menţionează în comunicatul ANI.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.

Inspectorii de integritate au mai constatat starea de incompatibilitate a patru viceprimari. Este vorba despre viceprimarul oraşului Năsăud, Niculai Gaitan, viceprimarul comunei bihorene Diosig, Constantin Sabău, viceprimarul comunei ialomiţene Maia, Constantin Sabău, şi viceprimarul comunei arădene Cermei, Sever-Ioan Borha, care în paralel cu funcţia administrativă au avut sau au calitatea de administrator sau membru în consiliul de administraţie al unor societăţi comerciale.

În cazul lui Sever-Ioan Borha, la acuzaţia de incompatibilitate se adaugă şi cea de fals în declaraţii, întrucât în declaraţiile de interese depuse în perioada 2010 – 2014, în exercitarea mandatelor de viceprimar, nu a menţionat nici deţinerea funcţiei de administrator unic al SC Agriborha Land SRL şi nici deţinerea calităţii de asociat la această societate comercială.

Tot în incompatibilitate au fost găsiţi viceprimarii oraşelor Piatra Olt şi Potcoava, Robert Munteanu şi Dana-Constantina Păuna, precum şi cei ai comunelor Coloneşti, Bărăşti şi Babiciu, Florin Miu, Dumitru Tudosie şi respectiv Petrică Andrei Adam. În cazul celor cinci viceprimari din judeţul Olt s-a constatat că, în paralel cu funcţia administrativă, au avut sau au calitatea de administrator, membru în adunarea generală a acţionarilor sau salariat în cadrul unor societăţi sau instituţii.

În cazul lui Florin Miu, la acuzaţia de incompatibilitate se adaugă şi cea de fals în declaraţii, întrucât în declaraţiile de interese depuse în perioada 2010 – 2014, acesta nu a menţionat deţinerea calităţii de persoană fizică autorizată.

Inspectorii de integritate au mai constatat că Sabin Cornoiu se află în incompatibilitate începând cu data de 24 aprilie 2014, întrucât exercită simultan funcţia de consilier judeţean şi funcţia de director în cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Gorj.

De nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor sunt acuzaţi şi patru consilieri locali. Este vorba de Cristian Ursu (comuna Poieneşti, judeţul Vaslui), Horaţiu Teodor Zagan (municipiul Câmpina, judeţul Prahova), Lenuţa Ene (comuna Vidra, judeţul Vrancea) şi Hristu Raftu (oraşul Ovidiu, judeţul Constanţa).

Nemeth Attila, consilier local din comuna Vînători, judeţul Mureş, este suspectat de conflict de interese administrativ şi penal.

‘În exercitarea funcţiei de consilier local, Nemeth Attila a participat la deliberări şi a votat în favoarea aprobării Hotărârii Consiliului Local Vînători privind aprobarea închirierii păşunilor disponibile aparţinând domeniului public al comunei Vînători. Ulterior, între primăria comunei Vînători şi Nemeth Attila a fost încheiat un contract de închiriere a trei parcele de teren în suprafaţă totală de 49,66 ha, aflate în domeniul public al comunei. Astfel, interesul patrimonial obţinut a fost în cuantum de 33.246,27 lei, reprezentând subvenţii APIA încasate pentru suprafaţa de teren închiriată în baza contractului menţionat anterior’, se arată în comunicatul ANI.

De asemenea, Gheorghe Crângaşu, fost consilier local în localitatea ialomiţeană Coşereni, este suspectat de conflict de interese administrativ, deoarece a participat la deliberarea ori adoptarea unei hotărâri prin care s-a aprobat rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei pe anul 2012 pentru acordarea sumei de 10.000 de lei către o societate la care era administrator.

‘Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Miu Florin nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în termenul prevăzut de lege, în exercitarea dreptului la apărare’, mai precizează ANI.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...