Capital.ro: O porţiune de 17 kilometri din autostrada Lugoj-Deva ar putea fi demolată. CNADNR: Verificăm execuţia

Un alt tronson de autostradă ar putea fi demolat, după ce la Sibiu-Orăştie acest lucru a fost admis oficial. Este vorba de 17 kilometri din Lugoj-Deva care, potrivit Capital.ro, sunt realizaţi neconform proiectului de execuţie.
Economica.net - mar, 10 nov. 2015, 12:37
Capital.ro: O porţiune de 17 kilometri din autostrada Lugoj-Deva ar putea fi demolată. CNADNR: Verificăm execuţia

Italienii de la Salini Impregilo încearcă să păcălească din nou statul român prin construirea celor aproximativ 28 km de autostradă între Lugoj și Deva. Odată cu demolarea unei porțiuni de autostradă între Orăștie și Sibiu, construită de Salini Impregilo, CNADNR a cerut verificarea finalizării celor 17 km din lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva proiect derulat de același grup italian, relatează Capital.ro.

Surse oficiale din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi au declarat, pentru Capital.ro, că o porțiune din cei 17 km de autostradă, aflați pe lotul 2, cuprins între Lugoj și Deva, anunțați a fi dați în folosință la sfârșitul acestui an, ar putea fi demolată din cauza faptului că s-a constatat folosirea materielor de slabă calitate ca și la autostrada Orăștie-Sibiu. „Avem un raport în urma unei expertize efectuată pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva. Materialele de construcții care ar fi trebuit puse în corpul autostrăzii nu au fost găsite de experți, dar au fost plătite de către Compania Națională de Autostrăzi. În expertiză este precizat că trebuie demolată o anumită porțiune de autostradă pentru că s-au constatat lucruri foarte grave. Am cerut o nouă exepertiză pentru a stabili dacă firma de construcții a respectat proiectul”, au explicat sursele citate.

Luna trecută, Compania Națională de Autostrăzi anunța posibila deschidere a traficului pentru 17 km de autostradă, la finalul acestui an, din totalul de 28 km aflați pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva.

După publicarea informațiilor privind demolarea unei porțiuni din lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, oficialii CNADNR au transmis un comunicat de presă prin care confirmă faptul că există note de conformitate privind tronsonul de autostradă executat .

„Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva este un lot în construcţie. În perioada 02.11 – 05.11., Direcţia Calitate din cadrul CNADNR SA şi laboratoarele din cadrul DRDP Timişoara şi DRDP Cluj au fost pe teren pentru a verific lucrările executate până în prezent, aflate în diferite stadii de execuţie. Laboratoarele au recoltat probe din tronsonul de autostradă executat (materiale puse în opera), precum şi din stocurile de materiale, fiind verificată şi calitatea mixturilor asfaltice utilizate. Până la acestă dată, lucrările sunt realizate în conformitate cu proiectul de execuţie şi Caietul de sarcini, existând un număr de 4 note de neconformitate semnalate de către Consultantul care asigură respectarea proiectului de execuţie pe acest contract. In functie de rezultatele primite de la laboratoare, cele 4 neconformităţi vor fi stinse sau nu. Determinările specifice de laborator  efectuate de către DRDP Timişoara, respectiv DRDP Cluj vor fi analizate, după care vor fi comunicate Companiei”, precizează oficialii CNADNR într-un comunicat.

 

Mai multe pe Capital.ro

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...