Profitul net al BVB a scăzut cu peste 48% în primele 9 luni

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 4,82 milioane lei, sau 0,63 lei pe acţiune, cu 48,3% sub nivelul din perioada similară a anului 2014, conform datelor financiare publicate marţi.
Economica.net - mar, 10 nov. 2015, 14:47
Profitul net al BVB a scăzut cu peste 48% în primele 9 luni

‘În ceea ce priveşte rezultatele pe primele 9 luni ale anului, declinul veniturilor operaţionale a reflectat activitatea de tranzacţionare mai redusă şi comisioanele mai mici aplicate. În plus, oferta publică pentru Electrica din 2014 a afectat, de asemenea, comparaţia. Profitul operaţional pentru primele trei trimestre a ajuns la 1,86 milioane lei. Profitul financiar a fost de 3,57 milioane lei, generat în principal de veniturile din dobânzi şi dividendele încasate, astfel că profitul net pe primele 9 luni s-a situat la un nivel de 4,82 milioane lei’, se menţionează în raportul BVB.

Cheltuielile operaţionale au ajuns la un nivel de 10,84 milioane lei, cu 2,6% peste nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Cheltuielile cu deprecierea au avut cel mai mare avans în valoare absolută la 0,85 milioane lei (faţă de 0,52 milioane lei în perioada similară din 2014), cele mai importante investiţii în active necorporale şi corporale fiind finalizate în a doua parte a anului 2014. Alte categorii de cheltuieli care au înregistrat creşteri au fost costurile cu personalul şi cheltuielile legate de organizarea de evenimente şi deplasări.

În trimestrul al treilea, valoarea tranzacţiilor pe piaţa de acţiuni (inclusiv oferte) a fost de 2,18 miliarde lei în perioada de raportare, cu 10% peste trimestrul anterior şi cu 28% sub nivelul înregistrat în trimestrul 3 din 2014. Excluzând ofertele, scăderea faţă de perioada similară a anului precedent a fost de 22%. Doar pentru piaţa reglementată de acţiuni, valoarea medie zilnică a tranzacţiilor a fost de 32,2 milioane lei (exclusiv ofertele). Segmentul produselor structurate a rămas stabil la 110 milioane lei în trimestrul al treilea faţă de perioada precedentă, situându-se mult peste valorile din anul 2014.

Veniturile din exploatare în cel de-al treilea trimestru al anului 2015 au atins un nivel de 4 milioane lei, cu 9% sub cifra înregistrată în perioada precedentă, când a avut loc oferta de vânzare a obligaţiunilor emise de Primăria Bucureşti. Faţă de al treilea trimestru din 2014, scăderea a fost de 35%, ca urmare a activităţii de tranzacţionare mai puţin intense şi a comisioanelor de tranzacţionare mai mici. Cheltuielile din exploatare au fost mai reduse faţă de ambele perioade de comparaţie, cu 15% faţă de trimestrul anterior şi cu 4% sub perioada similară din 2014. Profitul operaţional a fost de 0,87 milioane lei în perioada de raportare, cu 70% sub perioada similară a anului precedent şi cu 18% peste trimestrul al doilea al anului curent.

Comparativ cu primele două trimestre din 2015, profitul financiar din trimestrul 3 de 0,16 milioane lei nu a avut o contribuţie semnificativă la profitul net, pierderile nete din diferenţe nerealizate de curs valutar reducând câştigul acumulat de la începutul anului şi contrabalansând veniturile din dobânzi aferente investiţiilor financiare. Profitul net al celui de-al treilea trimestru a ajuns astfel la 0,86 milioane lei, sub ambele perioade de referinţă.

Cifra de afaceri a fost de 3,99 milioane lei în perioada analizată, în scădere cu 5,2% faţă de trimestrul precedent şi cu 31% sub perioada similară a anului trecut. Din aceasta valoare, veniturile din tranzacţionare au fost de 3,09 milioane lei, în scădere faţă de trimestrul al doilea când a avut loc oferta de vânzare a obligaţiunilor emise de Primăria Bucureşti.

Faţă de perioada similară a anului precedent, declinul veniturilor din tranzacţionare este rezultatul activităţii de tranzacţionare mai puţin intense şi a comisioanelor de tranzacţionare mai mici.

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...