Metrorex nu are asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse călătorilor în caz de accidente feroviare

Metrorex nu are asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse călătorilor în caz de accidente sau incidente feroviare produse în activitatea de transport de călători pe liniile de metrou, cazuri în care compania ar putea fi pusă în situaţia de a plăti daune sau compensaţii civile unor persoane afectate, potrivit unui raport de audit al Curţii de Conturi ce vizează activitatea Metrorex în ultimii cinci ani. 
Economica.net - mie, 11 nov. 2015, 16:50
Metrorex nu are asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse călătorilor în caz de accidente feroviare

‘Managementul Metrorex nu s-a implicat îndeajuns în aspectele privind achiziţia serviciile de asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse călătorilor în caz de accidente/incidente feroviare produse în activitatea de transport de călători pe liniile de metrou, cazuri în care Metrorex ar putea fi pus în situaţia de a plăti daune/compensaţii civile unor călători afectaţi. De abia în anul 2013 au fost făcute demersuri concrete pentru achiziţionarea, de la o firmă de asigurări, a serviciilor de asigurare pentru călătorii transportaţi – în condiţiile în care, din anul 2010, Regulamentul de investigare a accidentelor şi a incidentelor feroviare aprobat prin HG nr. 117/2010, art. 13 lit. (h) prevedea obligaţia, în cadrul managementului siguranţei feroviare: ‘Să ia toate măsurile necesare pentru acoperirea răspunderii sale civile în caz de accidente şi/sau incidente în timpul furnizării serviciilor de transport pe calea ferată sau pe reţeaua de transport cu metroul pe care le efectuează”, se menţionează în raportul de audit ‘Performanţa activităţii specifice desfăşurată de societatea comercială de transport cu Metroul Bucureşti – Metrorex SA în perioada 2010 – 2015’.

În 2014, procedura de achiziţie directă derulată la care s-au prezentat patru companii de asigurare a conturat, în urma negocierii, următoarele condiţii: limita răspunderii în agregat – 30 de milioane de euro, limita răspunderii/eveniment – 500.000 de euro, limite eveniment vătămări corporale/călător, din accidente: deces – 10.000 euro/persoană, invaliditate permanentă totală – 10.000 euro/persoană, invaliditate temporală/zi/persoană – 25 euro, maximum 100 de zile consecutive, spitalizare/zi/persoană – 25 de euro, maximum 100 de zile consecutive, prima de asigurare anuală – 26.500 de euro.

Însă, rezultatele nu au fost aprobate de Consiliul de Administraţie al Metrorex, în luna noiembrie 2014, şi abia în luna aprilie 2015, după patru luni, a fost demarată procedura de achiziţie a ‘Serviciilor de expertizare şi asistenţă de specialitate în domeniul asigurărilor’, prin publicarea anunţurilor în SEAP – la care nu s-a primit nicio ofertă astfel încât, nici în prezent, obiectivul nu a fost realizat.

‘Auditul reţine că pentru atingerea acestui obiectiv nu s-a efectuat în prealabil o documentare detaliată asupra domeniului asigurărilor, pentru obţinerea de date şi informaţii de la entităţi subordonate Ministerului Transporturilor care practică astfel de asigurări şi pentru efectuarea unei analize comparate care să ducă la conturarea şi fundamentarea concretă a obiectivelor şi cerinţelor Metrorex înainte de declanşarea operaţiunilor de achiziţie’, se mai spune în document.

În ceea ce priveşte activitatea Metrorex cu privire la situaţiile de urgenţă, Curtea de Conturi precizează că aceasta s-a derulat în colaborare cu celelalte forţe care concură la prevenţie şi intervenţie (Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Român de Informaţii, Jandarmeria etc.) atât în ceea ce priveşte crearea unui cadru reglementat şi procedural, cât şi în ceea ce priveşte exerciţiile tactice comune pentru pregătirea forţelor de intervenţie şi testarea capacităţii de gestionare a situaţiilor de criză (incendiu, evacuare călători, colet suspect, atac terorist etc.).

‘În caz de incendiu, intervenţiile pentru stingere şi salvare sunt dintre cele mai dificile din cauza condiţiilor deosebite impuse de spaţiul de intervenţie limitat, propagării rapide a incendiului cu degajare de temperatură până spre 1.000 de grade Celsius şi degajare de fum toxic. Aspectelor legate de situaţiile de urgenţă li se acordă atenţie, însă, auditul reţine că există o anumită reţinere/neimplicare în problematica respectivă – peste aceea impusă de limitele de competenţă ale Metrorex faţă de celelalte autorităţi care au sarcini şi responsabilităţi directe de intervenţie în cazurile de urgenţă – în sensul că nu se manifestă dorinţa de a ‘stăpâni’ problematica, de a identifica toate riscurile, de a elabora proceduri interne specifice, a le testa eficacitatea prin exerciţii tactice proprii şi a le revizui periodic, precum şi de a propune soluţii şi măsuri de perfecţionare a cadrului de reglementare’, se spune în raport.

În acest sens, Curtea de Conturi notează că, la nivelul Metrorex, nu sunt elaborate şi implementate proceduri specifice pentru fiecare dintre domeniile şi riscurile identificate care să particularizeze şi să detalieze, pentru activitatea şi personalul propriu (pe operaţiuni, persoane, timpi de reacţie etc.), cadrul legal şi cadrul general stabilit prin documentele de referinţă semnate în comun cu celelalte forţe de intervenţie.

‘Lipsa unor proceduri specifice detaliate şi suficient testate a făcut ca şi în cazurile de reorganizare a circulaţiei trenurilor să intervină momente contradictorii şi de confuzie pentru călători ca urmare a neconcordanţei dintre anunţurile făcute în staţii şi în trenuri şi realitatea imediat următoare a transferului de pe un sens pe celălalt, a succesiunii şi a direcţiei efective de plecare a trenurile staţionate la peronul comun etc’, se mai menţionează în raportul Curţii.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...