Celulă de criză la MAI: Şefii de arme, convocaţi de Traian Igaş

Şefii de arme participă, marţi, la o şedinţă cu ministrul de Interne, Traian Igaş.
Economica.net - mar, 17 ian. 2012, 08:47

Ministrul Igaş a anunţat că în temeiul Hotărârii 373/2008 privind organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, a convocat Centrul de Decizie-organism interinstituţional din care fac parte secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publicã din cadrul MAI, secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, secretarul general al MAI, adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţã Publicã, precum şi şefii structurilor subordonate.

Oficialul de la MAI a cerut, luni, şefilor de arme o mai mare „implicare şi fermitate”.

10.000 de români din toată ţara au ieşit, luni, în stradă, pentru a patra zi consecutiv, ca să îşi strige nemulţumirile. În Bucureşti, la Piaţa Univesităţii au fost 1.500 de oameni din toate clasele sociale. Incidentele nu au lipsit, iar 170 de persoane au ajuns în dubele de poliţie, în timp ce alte zeci au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Totodată, şase dosare penale privind evenimentele din centrul Capitalei s-au constituit la Parchet, o singură persoană fiind arestată.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...